spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPremize pentru scumpirea combustibililor

Premize pentru scumpirea combustibililor

Preţurile petrolului au încheiat luna mai cu creşteri istorice, fiind susţinute de redresarea cererii şi de reducerile record ale livrărilor de către producători, relatează CNBC.

Cotaţia petrolului american WTI a avansat cu peste 5%, iar pe ansamblul lunii mai a consemnat o creştere istorică de 88%. A doua cea mai bună evoluţie a preţului petrolului WTI a avut loc în septembrie 1990, când a urcat cu 44,6%.

Preţul petrolului Brent a fost cotat în jur de 35 de dolari pe baril, iar la nivelul lunii mari a consemnat o creştere de 38%, cea mai mare înregistrată din martie 1999.

Analiştii au atras totuşi atenţia că această creştere a preţurilor a avut loc după cea mai mare scădere din istorie şi că petrolul este încă departe de a reveni la nivelurile ridicate anterioare. Cu alte cuvinte, un preţ de 35 de dolari pe baril este departe de a fi un motiv de sărbătoare.

Prețuri la minimum perioadei

Cotaţiile petrolului s-au prăbuşit în aprilie, când miliarde de oameni la nivel mondial se aflau în carantină din cauza noului coronavirus. La câteva săptămâni, prăbușirile prețului petrolului pe piețele internaționale s-au văzut și la pompele din Botoșani. Prețurile, care au rămas constante în ultima lună vor începe cât de curând să crească. Astăzi, la Botoșani, prețul litrului de motorină regular era sub 4,5 lei pe litru toate stațiile. La Petrom și Socar, motorina se comercializa cu 4,39 lei/litru, în timp ce la LikOil prețul era de 4,4 lei/litru. La Rompetrol un litru costa 4,43 lei, iar la Mol și OMV 4,45 lei/litru. Și la benzină au coborât prețurile. Astfel, un litru de benzină regular se vindea cu 4,17 lei/litru la Petrom și LukOil și 4,19 lei/litru la Socar. La Rompetrol un litru costa 4,21 lei, iar la Mol și OMV prețurile sunt cele mai ridicate, 4,23 lei/litrul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...