spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTViceprimar acționat în instanță, din cauza datoriei de la partid

Viceprimar acționat în instanță, din cauza datoriei de la partid

Situație inedită la Dorohoi, unde organizația locală a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), condusă de viceprimarul Lucian Topalagă, a ajuns să fie acționată în instanță chiar de Primăria municipiului Dorohoi, pentru neplata chiriei pentru sediul de partid. Asta pentru că filiala ALDE Dorohoi nu a achitat timp de mai bine de doi ani niciun leuț pentru utilizarea spațiului, adunându-se în total o restanță de peste 5.500 de lei, aici fiind incluse și majorările de întârziere.

În fapt, în februarie 2016, municipalitatea dorohoiană a pus la dispoziția ALDE un spațiu de pe bulevardul Victoriei, compus dintr-o cameră, hol și grup social, pentru a fi folosit ca sediul de partid. Prețul chiriei a fost stabilit la suma de 188 lei lunar urmând ca plata să se facă până la data de 29 a lunii în curs, dar în ianuarie 2019 cuantumul chiriei a fost majorat la 193 lei lunar. La începutul acestui an, cei de la Primăria Dorohoi au realizat că organizația ALDE nu a mai plătit chiria de mai bine de doi ani și s-au adresat instanței de judecată, deși la conducerea organizației respective de partid se află chiar viceprimarul municipiului Lucian Topalagă, care face parte din executivul local.

Citați la bară de magistrați, reprezentanții ALDE au recunoscut din start datoria și s-au angajat să plătească suma restantă eșalonat, în rate a câte 200 de lei lunar. Asta pe lângă chiria actuală. Chiar și în aceste condiții, cei de la Judecătorie nu au putut trece cu vederea situația creată, iar prin sentința emisă au obligat partidul la plata sumei respective, adică 5.519,11 lei, din care 940,98 lei drept penalități. „Trebuie să recunosc faptul că a fost o scăpare a mea, întrucât nu am urmărit să văd dacă se achită chiria. Puteam încheia un act adițional direct cu cei de la Primărie privind plata eșalonată, dar suma trebuia achitată în maxim șase luni, ceea ce ar fi însemnat aproape 1.000 de lei în fiecare lună. Așa că am preferat să merg în instanță întrucât, în cazul unui control al Curții de Conturi, nu va exista nicio suspiciune cu privire la legalitatea măsurii, întrucât va fi sentința instanței”, a spus Lucian Topalagă, care a negat existența vreunor ingerințe politice în toată această chestiune, procesul fiind doar o metodă de rezolvare a unei probleme pur administrativă. Asta pentru că, în situația unui control al Curții de Conturi, nici angajații Primăriei Dorohoi nu vor putea fi bănuiți că ar fi trecut cu vederea datoria unui partid politic condus chiar de viceprimarul municipiului.

La rândul lor, cei din conducerea actuală a organizației județene ALDE Botoșani spun că nu au avut informații despre existența acestor restanțe și nu au avut cunoștință de acest litigiu întrucât contractul a fost semnat în 2016, iar viceprimarul Topalagă nu a informat organizația județeană despre aceste aspecte. „Dacă aveam cunoștință despre situația respectivă, soldul ar fi fost achitat, iar situația ar fi fost rezolvată de mult. În urma discuțiilor purtate cu viceprimarul Lucian Topalagă a rezultat că acel contract de închiriere a fost semnat chiar de dumnealului și tot dumnealui va rezolva această chesiune”, se arată într-un punct de vedere al președintelui organizației județene ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...