spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTParticipare scăzută la orele de pregătire pentru examenele naţionale

Participare scăzută la orele de pregătire pentru examenele naţionale

Foarte mulţi elevi botoşăneni care vor susţine examenele naţionale au ales să nu participe la orele de pregătire organizate în şcoli, în perioada 2 – 12 iunie. Ei au motivat că nu doresc să rateze prima sesiune a examenelor, ştiut fiind faptul că nu vor fi primiţi în săli dacă vor fi bolnavi.

„Noi nu avem mulţi copii care s-au înscris să vină la pregătire, doar 58 de copii din clasa a XII-a din 225. La clasa a VIII-a niciun elev din cele două clase nu a dorit să vină la pregătire, anunţând că preferă să continue pregătirea online. Am discutat cu mulţi părinţi şi mi-au spus că vor să-i ştie pe copii în siguranţă pentru a putea să participe fără probleme la examene”, a declarat profesorul Cristina Chiriac, directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Potrivit oficialului, elevii care nu vin la şcoală au ore online cu cadrele didactice.

Directorii de şcoli şi licee trimit zilnic situaţia cu prezenţa la orele de pregătire la Inspectoratul Şcolar Judeţean. „Astăzi, 4 iunie, au fost la pregătire 18 din cei 21 de elevi înscrişi la clasa a VIII-a şi 23 la clasa a XII-a, din cei 60 înscrişi, respectiv 52 de colegi, profesori, personal didactic auxiliar şi nedidactic”, a declarat Ioan Onofrei, director adjunct al Colegiului Naţional „AT Laurian”. Întrebat dacă se justifică efortul organizatoric, în condiţiile în care prezenţa este redusă, Ioan Onofrei a răspuns afirmativ. „Chiar dacă venea doar un singur elev, noi eram bucuroşi. Noi ne-am organizat, elevii şi-au manifestat opţiunile mai din timp, am făcut orar special, profesorii au făcut pregătire cu câţi elevi au venit. Colegii noştri au alt orar pentru orele online”, a mai spus oficialul.

La Liceul Todireni, potrivit celor precizate de Carmen Maria Hemen, director adjunct, au fost astăzi, 4 iunie, la pregătire, 38 de elevi de clasa a VIII-a, din 54 înscrişi şi 17 din 18 elevi de clasa a XII-a.

Datele centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean arată că pe 3 iunie, au fost la pregătire 3118 de elevi (36%), din care 2220 (49%) de clasa a VIII-a, 892 (27%) de clasa a XII/XIII, respectiv şase (1%) din învăţământul profesional. Ieri, 4 iunie, au fost prezenţi 3118 de elevi (36%) şi anume 2140 de elevi de clasa a VIII-a (47%), 809 de elevi de absolvenţi de liceu (24%) şi 16 elevi (2%) din învăţământul profesional. „Fiecare elev decide dacă vine sau nu la pregătire. Chiar şi înainte de pandemie, pregătirea suplimentară nu era obligatorie. Şcoala era la dispoziţia elevilor, cine dorea să vină, era bine primit. Noi nu le reproşăm nimic elevilor care nu participă la aceste ore de pregătire şi nici nu le cerem explicaţii de ce nu vin”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.

Înainte de demararea programului, datele centralizate arătau că au confirmat prezența la activitățile de pregătire 5.054 de elevi (58%), din care: elevi de clasa a VIII-a – 3.119 (69%); elevi de clasa a XII-a/a XIII-a – 1.801 (54%) şi elevi din clase terminale, nivel profesional – 134 (17%).

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...