spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCopil de 12 ani găsit spânzurat în casa părinților

Copil de 12 ani găsit spânzurat în casa părinților

O familie din localitatea Mitoc trece prin clipe de groază, după ce, în noaptea trecută, tatăl și-a găsit copilul de doar 12 ani spânzurat în casă.
Descoperirea macabră a avut loc la puțin timp după miezul nopții, când tatăl băiatului s-a întors de la muncă din sat.
Disperat, bărbatul a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, la fața locului ajungând o ambulanță.
Din păcate, personalul de la Ambulanță nu a mai putut face nimic pentru reanimarea copilului, în ciuda manevrelor de resuscitare.
Cazul a intrat și în atenția Poliției, care a demarat o anchetă. “A fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de ucidere din culpa.
In continuare se efectueaza cercetari pentru stabilirea cu exactitate a tuturor imprejurarilor in care s-a produs evenimentul, urmand ca in functie de rezultat sa se propuna solutie procedurala”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

FOTO: Arhiva

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...