spot_img
luni, decembrie 29, 2025
AcasăLocal BTFemeie arsă după explozia unei butelii (video)

Femeie arsă după explozia unei butelii (video)

O femeie a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce butelia pe care încerca să o monteze a explodat. Aceasta s-a ales cu arsuri la mâini şi picioare şi a fost transportată cu o ambulanţă la spital, după insistenţele copiilor.

Incidentul a avut loc în weekend, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când femeia, în vârstă de 63 de ani, a încercat să schimbe butelia în bucătăria casei, dintr-un sat din apropiere de Săveni. În momentul în care a încercat să o probeze, s-a format o acumulare de gaze, care s-au aprins instantaneu. Femeia a încercat să se trateze singură acasă şi după ce s-a pansat şi s-a dat cu câteva creme, s-a culcat.

A doua zi, copiii acesteia au descoperit că femeia suferise arsurile şi au apelat serviciul 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă, iar după ce cadrele medicale i-au acordat femeii primul ajutor, au transportat-o la Urgenţe. „Pacienta prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare şi inferioare. Era conştientă şi stabilă hemodinamic şi a fost transportată la spital pentru tratament de specialitate”, a precizat medicul Bogdan Ursu, coordonator în cadrul dispeceratului unic SJA-ISU.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
1.6 ° C
1.6 °
1.1 °
59 %
5.2kmh
34 %
lun
1 °
mar
-0 °
mie
-1 °
J
-1 °
vin
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O urare bună pentru traficul de sărbători

EDITORIAL

România a traversat un an de zgomot public, scandaluri politice, corecții și improvizații, fără ca vreun moment să-i fi schimbat cu adevărat direcția. Nimic...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...