Un singur ofertant la licitaţia vizând reabilitarea străzii Iuliu Maniu

0

Firma Conrec este singura interesată de contractul vizând reabilitarea şi modernizarea străzii Iuliu Maniu. Ieri, 11 iunie, s-a încheiat perioada în care puteau fi depuse ofertele. Potrivit datelor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, până pe 9 iulie, comisia va analiza oferta tehnică şi oferta financiară.

Valoarea acestui contract este de 5.596.976 de lei. Strada este o arteră principală de circulaţie a municipiului, „în prezent fiind slab amenajată, conferind zonei un aspect departe de potenţialul pe care îl posedă, având în vedere amplasarea acesteia precum şi potenţialul de dezvoltare a zonei”.

Contractul include asfaltarea străzii, amenajarea trotuarelor, realizarea marcajelor rutiere şi amplasarea indicatoarelor de circulaţie. Strada Iuliu Maniu face parte din categoria arterelor rutiere care au asfalt doar pe o porţiune.

Reabilitarea străzii Iuliu Maniu a fost solicitată ani la rând

Reabilitarea străzii este aşteptată de mulţi ani, mai ales de către botoşănenii care au case în zonă. În ultimii ani, aceştia s-au plâns edililor că sunt nevoiţi să suporte noroiul instalat la vreme nefavorabilă sau praful ridicat în urma maşinilor care trec prin zonă. Unii cetăţeni se gândeau chiar să dea în judecată primăria. Această stradă a reprezentat subiectul multor contre politice în actualul Consiliu Municipal.

În aprilie 2019, reprezentanţii cetăţenilor care au proprietăţi pe strada Iuliu Maniu s-au prezentat în audienţă la primarul Cătălin Flutur pentru a cere să fie asfaltată strada. „Strada e neasfaltată de peste 40 de ani. Domnul primar ne-a spus că nu sunt bani, însă ar fi cazul ca aleşii locali să fie preocupaţi şi de starea drumurilor nemodernizate”, declara atunci un botoşănean. Un alt botoşănean a arătat că locuieşte în zonă din anii ’70 şi de atunci nu s-a schimbat mare lucru. Oamenii i-au cerut edilului să vină în zonă, pentru a se convinge de problemele cu care se confruntă.

La şedinţa Consiliului Municipal din aprilie 2019, au fost prezenţi şi câţiva botoşăneni, cu aceeaşi solicitare pentru aleşii locali – să fie reabilitată şi modernizată strada lor. „De 60 de ani nu este asfaltată, este drum de țară. Când trece o mașină nu vreți să știți cum este și vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră în parte. Nu se poate aerisi casa. Vă rog să stați și dumneavoastră cu ferestrele închise să vedeți cum este. Vă invit, dacă aveți copii, să-i plimbați cu căruciorul pe strada noastră. Să vedeți ce înseamnă, să clănțăni între dinți pietre, praf”, a declarat atunci un reprezentant al botoşănenilor care locuiesc în zonă.

Firma Conrec are şi alte contracte cu municipalitatea botoşăneană

În octombrie 2019, conducerea firmei Conrec a semnat cu municipalitatea contractul cu municipalitatea pe întreţinere şi reabilitare străzi. Este un contract multianual, pentru o perioadă de patru ani şi are o valoare de 23 milioane de lei.

Conrec a câştigat şi contractul vizând reabilitarea străzii Drumul Tătarilor, lucrări care trebuie încheiate în toamna acestui an.

Conrec nu este la primul contract cu municipalitatea botoşăneană. Firma a lucrat pe străzile din municipiu în perioada 1998 – 2015. În 2015, licitaţia a fost câştigată de firma Tehnic Asist, însă multe lucrări au fost executate tot de Conrec, în calitate de subcontractant.

+5 -0
se încarcă...