Adam Puslojić – Laureatul Premiului pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, ediția 2020

0

Poetul şi traducătorul sârb Adam Puslojić, membru de onoare al Academiei Române, din anul 1995, este laureatul Premiului pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, ediția 2020.

Laudatio pentru laureatul din anul 2020 al acestui premiu a fost realizată de profesorul universitar Mircea Diaconu şi o redăm în cele ce urmează: „Adam Puslojić nu există. N-a existat și nu există.

Există vlahi în Valea Timocului și, în sfârșit, abia de câțiva ani, limba lor maternă e româna – și unul dintre acești vlahi s-a numit Adam; în căutarea limbii lor materne, vlahii aceștia – prin Adam – au peregrinat în diferite limbi pentru a-i vedea neasemănarea; neasemănarea aceasta a devenit poezie;

Există poeți în limba maternă a lui Adam (și limba aceasta este ea însăși miracol și poezie) pe care, când a citit-o, Adam și-a descoperit rădăcinile;

Există o fântână din care Adam a scos cu ciutura versuri pe care le-a dat spre știință fraților săi sârbi, și versurile acestea scrise de Lucian Blaga, Ion Barbu, Marin Sorescu, Petre Stoica, George Bacovia au prins să zboare dincolo de limba română și să clocească în limba sârbă;

Există un prieten, Nichita Stănescu, asemenea lui Enkidu, prin care Adam a devenit el însuși – așa cum Nichita a devenit el însuși după ce a devenit locuitorul unei limbi stranii în care locuiau prietenii săi sârbi;  

Și există, mai ales există, Mihai Eminescu – prin care Adam a trecut din timpul istoric în vârsta de aur a mitului. În geografia mitului, Adam a trecut pe la Ipotești și pe la Putna și a spus: Aici e casa mea – și Adam și-a purtata casa aceasta, clădită de Eminescu, peste tot în lume;

Când a ajuns la Ipotești, Adam a întrebat: <Muritori, ce-i cu voi?> și i s-a revelat Bunavestirea de Ipotești. Aici a scris Adam: <Fiecare cuget spre / și despre Eminescu / este o urcare, / o ridicare, / o levitație // de fapt / un zbor! // Cu bătrânul Mircea / am zburat / spre Ipotești / și acest zbor al nostru / a unit cuvântul / cu linia, / inima cu gândirea!>. <Noi / suntem / Eminescu!” a exclamat finalmente Adam – dând sens versurilor „El este înlăuntrul – desăvârșit / și / deși fără margini – e profund / limitat. / Dar de văzut nu se vede>. Căci Adam a văzut că Rugăciunea unui dac și Elegia întâia, închinată lui Dedal, nu puteau exista decât în limba română, pe care, fără să știe, el o uitase și cu care a început în a doua viață a lui să respire…

Adam Puslojić nu există.

N-a existat și nu există.

Există, însă, limba în care a scris Eminescu, pe care el a mutat-o cu tot cu rădăcini dincolo de Dunăre, făcându-i pe oameni să-și descopere sinele și să se salveze.

Pentru toate acestea, aici, la Ipotești, acest omagiu închinat lui Adam; prin el, omagiul se îndreaptă către limba română din Serbia, către vlahii care au învins istoria, către poezia română din Serbia  și către poezia scrisă de vlahii din Serbia în orice limbă.

Iar acest omagiu n-ar fi fost posibil fără Mihai Eminescu”.

+4 -0
se încarcă...