spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTTraian Apetrei - Teatrul este unul dintre elementele indispensabile ale vieţii în...

Traian Apetrei – Teatrul este unul dintre elementele indispensabile ale vieţii în comunitate

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” au reluat întâlnirile cu publicul botoşănean. Ei şi-au mutat reprezentaţiile în amfiteatrul din Parcul Cornişa, acolo unde vor juca în fiecare sâmbătă, începând cu ora 19.00. Sâmbăta trecută, a fost prezentat spectacolul “Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov.

Înainte ca actorii Cezar Amitroaei, Silvia Răileanu şi Radu Dragoş să urce pe scenă, Traian Apetrei, directorul Teatrului „Eminescu”, a anunţat că prin acest spectacol se sparge gheaţa întâlnirilor culturale cu publicul. „Mă bucur că suntem împreună într-un moment de terapie prin cultură. Sunt formidabile spaimele acestei perioade pe care o parcurgem şi vreau să cred că teatrul aduce măcar în parte echilibrul de care sufletele au nevoie. Eu cred că între medicamentele necesare în această vreme se află, pe o poziţie importantă, şi acest medicament al culturii, acest tratament al sufletului – întâlnirea cu teatrul, cu poezia, cu muzica”, a spus Traian Apetrei. El a salutat implicarea lui Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, structură care administrează Parcul Cornişa, în această colaborare deschisă, bine intenţionată, adăugând că „teatrul este unul dintre elementele indispensabile ale vieţii în comunitate”.

Spectacolul a fost bine primit de public, dovadă fiind aplauzele cu care actorii au fost răsplătiţi.

După spectacol, Traian Apetrei a arătat că „Cererea în căsătorie” este un spectacol „campion”, cu mai mult de 150 de reprezentanţii, fiind prezentat în diferite locuri din ţară. „Până acum trei luni, l-am avut  printre noi pe regizorul spectacolului, Mihail Donţu. Cu vreo două săptămâni înainte de începerea pandemiei, el şi-a urcat sufletul la cer. Ne gândim cu pioşenie la el, ne gândim cu respectul profesional, ne gândim că unul dintre colegii noştri nu mai este printre noi, dar nu uităm că acest spectacol, şi altele, a ajutat Teatrul <Eminescu>, a ajutat trupa teatrului în numeroase momente dificile, când, în funcţie de mărimea scenelor, trebuia să venim cu spectacole bine proporţionate, spectacole ritmate”, a mai spus Traian Apetrei.

A urmat un moment poetic, actorul Cezar Amitroaei recitând poezia „Glossă”, de Mihai Eminescu. După versurile eminesciene, actorul Bogdan Horga (chitară) şi violonistul Vasile Sorocan, de la Filarmonica „George Enescu”, au prezentat un moment muzical, „o pilulă cu muzică antivirală inventată în vremuri pandemice, fără efecte secundare, menită să ajute la devirusarea spirituală”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...