Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – manuscrise eminesciene  

0

Pe 23 august 1874, Titu Maiorescu, Ministrul Instrucțiunii Publice și al Cultelor, propunea Consiliului de Miniștri numirea lui M. Eminescu în postul vacant de bibliotecar la Biblioteca centrală din Iași. În aceeași zi, Consiliul Miniștrilor, „luînd în deliberare referatul d-lui Ministru (…) sub nr. 7719”, decidea numirea provizorie a lui Eminescu în postul de bibliotecar, „în locul d-lui Samson Bodnărescu, trecut într-alt post și sub rezerva confirmării ulterioare a acestei numiri de către măria sa domnitorul, după întoarcerea în țară” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 288).

Cu 24 august 1874 este datat ordinul de numire a lui Eminescu în postul de bibliotecar, în care se precizează: „să intrați în atribuțiunile postului ce vi s-a încredințat la 1 septembrie viitor, de cînd va începe onorariul cuvenit domniei voastre după buget, însă mai înainte de aceasta veți depune jurămîntul legiut în prezența d-lui rectore al Univeristății din Iassi” (Gh. Ungureanu, p. 289).

În aula Universității, în prezența rectorului Ștefan Micle și a subscrisului A. Iconom, Eminescu depunea următorul

Jurămînt

Jur în numele lui Dumnezeu și declar pe onoare și conștiința mea:

Credință domnitorului românilor Carol I și constituțiunii țării mele;

De a-mi împlini cu sînțenie datoriile ce-mi impune funcțiunea mea;

De a aplica legile și de a mă conforma legilor întru toate și pentru toți, fără pasiune, fără ură, fără favoare, fără considerațiune de persoană, fără nici un interes direct sau indirect.

Așa să-mi ajute Dumnezeu,

Mihaiu Eminescu”

Acest post, îi scria Eminescu secretarului Agenției diplomatice române din Berlin, Ioan Al. Samurcaș,  în 19 septembrie 1874, era „singurul care nu e-n stare de-a-mi întrerupe întru nimic nici preparațiile mele pentru doctorat, nici ocupațiunea mea care-ntotdeuna va rămânea științifică și literară. Dar, ca la toate, începutul ș-aici e greu și numai luarea-n samă și numărarea a 15 000 opuri (peste 30 000 volume) e un lucru, de nu greu, totuși răpitor de vreme”.

Activitatea de bibliotecar a lui Eminescu și acuratețea cu care își îndeplinea atribuțiile sunt, în general, cunoscute, după cum cunoscute sunt și datele procesului de la bibliotecă, intentat de Dimitrie Petrino.

În Fondul Documentar Ipotești, se păstrează un fragment dintr-o scrisoare, din 25 noiembrie 1876, adresată lui Samson Bondărescu, în care Eminescu îl roagă să spună adevărul: „Când vei fi interogat, te rog spune adevărul. Nu evaziv, nu încurcat, căci toată responsabilitatea civilă e o copilărie alături cu urmările ce le-ar avea pentru mine un singur neadevăr ce l-ai spune. Un neadevăr ar fi în stare să mă nenorocească pe toată viata și să-mi răpească onoarea”. Cuvântul „adevăr” e subliniat în textul lui Eminescu. Despre adevăr e și un aforism, păstrat în manuscris la Ipotești: „Adevărul aur? După aur aleargă toţi, de adevăr fug toţi.”

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...