duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTȘoferii băuți au ajuns să își facă propria lege

Șoferii băuți au ajuns să își facă propria lege

Șoferii băuți au ajuns să își facă propria lege. Noaptea trecută, un botoșănean care mergea cu autoturismul, pe Bulevardul George Enescu din municipiu, a fost șicanat în trafic de un șofer băut. A avut loc un schimb de replici, împrejurare în care bărbatul a realizat că celălalt individ are un comportament specific persoanelor aflate sub influența alcoolului. Prin urmare, botoșăneanul a sunat imediat la 112 și a anunțat incidentul din trafic.

Echipajul de poliție a reușit să identifice autoturismul suspect pe Calea Națională, la volan aflându-se un tânăr de 32 de ani, din municipiul Botoșani. Individul a fost pus să sufle în etilotest, rezultatul indicând o îmbibație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...