sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTEvaluare Naţională 2020 - Luni începe sesiunea specială a acestui examen naţional

Evaluare Naţională 2020 – Luni începe sesiunea specială a acestui examen naţional

Luni, 29 iunie, începe sesiunea specială a Evaluării Naţionale. Sesiunea specială a Evaluării Naţionale se va derula în perioada 29 iunie – 4 iulie. La această etapă participă doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis în zilele în care s-au dat probele din cadrul primei sesiuni, au fost în izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei sau au fost spitalizați.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a declarat că pentru această sesiune specială s-au înscris 13 absolvenţi de gimnaziu. Potrivit oficialului, centru de examen va fi Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoşani. „Această şcoală a fost centru de examen şi este pregătită din toate punctele de vedere să găzduiască şi sesiunea specială. Acum se fac ultimele pregătiri. Candidaţii vor fi repartizaţi în două săli de clasă”, a spus Gabriel Hârtie.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au discutat cu directorii unităţilor de învăţământ unde au învăţat cei 13 elevi, pentru ca aceştia să fie ajutaţi să ajungă la timp la examen. „Directorii de şcoli ne-au dat asigurări că vor face tot posibilul să asigure transportul copiilor. Am luat legătura şi cu familiile copiilor să fim siguri că elevii se vor prezenta la examen”, a concluzionat Gabriel Hârtie.

Pe 30 iunie, candidaţii vor susţine proba la Matematică, iar pe 1 iulie, proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Rezultatele vor fi afișate pe 2 iulie, iar lucrările ale căror note vor fi contestate vor fi reevaluate până pe 4 iulie, zi în care vor fi anunţate şi rezultatele finale.

2020 este primul an în care Evaluarea Naţională este organizată în două sesiuni.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...