sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAccident cu trei victime şi trei maşini avariate (video)

Accident cu trei victime şi trei maşini avariate (video)

Trei persoane au ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce au fost victimele unui accident rutier care a avut loc la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu cu Ion Pillat.
Incidentul a avut loc în momentul în care un tânăr de 21 de ani, aflat la voalnul unui Citroen, conducea pe strada Tudor Vladimirescu înspre strada Grivita, dar în momentul în care a vrut să vireze spre strada Săvenilor, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Dacia Logan care circula din sens opus, pe strada Tudor vladimirescu spre Ion pilat, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta. Ulterior, Dacia Logan a mai ricoşat într-u alt autoturism, pe care l-a avariat.

În urma accidentului au rezultat trei victime, mama şoferului vinovat, în vârstă de 48 de ani şi un cuplu de 62 de ani din cel de al doilea autoturism. „La faţa locului cele trei victime prezentau traumatisme craniene, prima victimă cu hematoame epicraniene, iar celelalte două victime trauatisme toracice şi de coloană cervicală, unul din ei. Au fost cu toţii transportaţi la Urgenţe pentru investigaţii suplimentare şi supraveghere de specialitate”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri şi poliţie. „Şoferii au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative, iar în cauză a fost deschis un doasr penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Video: Ianos Hergheligiu

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...