spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBacalaureat 2020 - Au fost afişate rezultatele

Bacalaureat 2020 – Au fost afişate rezultatele

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat rezultatele la examenul de Bacalaureat, înainte de rezolvarea contestaţiilor. Rezultatele au fost afişate în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. În conformitate cu prevederile legale vizând prelucrarea datelor cu caracter personal, afișarea rezultatelor se va face cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Patru candidaţi botoşăneni, trei absolvenţi ai Colegiului Naţional „AT Laurian” şi un absolvent al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, au reuşit performanţa de a obţine media maximă la acest examen. Este posibil ca numărul candidaţilor cu zece pe linie să crească, după contestaţii, deoarece sunt medii de 9,96, sau de 9,95.

Contestațiile pot fi depuse astăzi, 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează şi o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Rezultatele pot fi vizualizate AICI

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...