vineri, septembrie 19, 2025
AcasăLocal BTAnchetă a poliției, după ce un tânăr ar fi fost umilit de...

Anchetă a poliției, după ce un tânăr ar fi fost umilit de prieteni

Poliţiştii botoșăneni s-au autosesizat și au declanșat o anchetă penală după ce pe internet au apărut imagini cu trei tineri care îl lovesc pe un altul şi apoi îi dau foc la păr. Scenele par să se fi petrecut într-un apartament din municipiul Botoșani, iar anchetatorii au reușit să-i identifice pe protagoniști. Cercetările se derulează sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire și alte violențe și lipsire de libertate, iar ancheta îi vizează pe trei tineri în vârstă de 23 de ani.

Polițiștii l-au identificat și pe cel care a fost victimă, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care în prezent se află în municipiul București, însă în momentul în care a fost audiat cel în cauză a declarat că nu doreşte să depună plângere penală și a negat că ar fi fost sechestrat în apartament. La rândul lor, așa-zișii agresori şi-au recunoscut faptele, dar au susținut că au fost nişte glume proaste.

Imaginile de la care a pornit ancheta au fost făcute publice de un prieten al victimei, iar în scena cu pricina se observă cum trei tineri se amuză în momentul în care un al patrulea tânăr este lovit cu palma peste faţă, stropit pe păr cu o substanţă inflamabilă şi apoi incendiat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.6 ° C
13.6 °
9.4 °
90 %
1.7kmh
10 %
vin
21 °
S
26 °
D
28 °
lun
27 °
mar
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...