spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPSD învins în instanţă de consilierul municipal Daniela Cristina Roşu

PSD învins în instanţă de consilierul municipal Daniela Cristina Roşu

Consilierul municipal Daniela Cristina Roșu a obţinut o primă victorie în instanţă împotriva PSD. Exclusă din PSD în mai 2020 pe motiv că a votat alături de PNL în Consiliul Municipal, Daniela Cristina Roşu a contestat decizia şi a avut câştig de cauză.

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de Roşu Daniela Cristina în contradictoriu cu pârâtul Partidul Social Democrat – Organizaţia Locală a Municipiului Botoşani. Admite cererea având ca obiect anulare act formulată de Roşu Daniela Cristina. Anulează hotărârea nr. 1 din 16.05.2020, emisă de PSD Organizaţia Judeţeană PSD Botoşani, Organizaţia Locală a Municipiului Botoşani. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, aceasta este decizia instanţei botoşănene.

Soluţia instanţei nu este definitivă, PSD având posibilitatea de a face apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Eu am demonstrat că hotărârea a fost nelegală, că a încălcat orice prevedere a statutului partidului pentru că, în statutul partidului, nicăieri nu este prevăzut că într-un consiliu local, oricare ar fi acesta, se votează conform impunerii unui lider sau coleg de partid”, a declarat Daniela Cristina Roşu.

Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii solicitată de PSD. „Dumnealor au considerat că eu, conform statutului, trebuia să fac o contestaţie la un for superior din cadrul partidului, ceea ce nu era normal. Contestaţia mea s-ar fi blocat acolo pentru că nu putea doamna Federovici să dispună o dată excluderea mea şi apoi să revoce hotărârea. Nu s-ar fi întâmplat asta. Potrivit legii, eu m-am adresat instanţei. Decizia Curţii Constituţionale a României, numărul 530 din 2013, obligă orice instanţă să judece asemenea procese”, a precizat Daniela Cristina Roşu.

Dată fiind decizia instanţei, Cristina Daniela Roşu îşi păstrează calitatea de membru PSD şi îşi va continua activitatea de consilier municipal. „În activitatea de consilier municipal eu îmi voi respecta jurământul. Consider că trebuie să lucrăm după propria conştiinţă şi cunoştinţele dobândite de-a lungul timpului. Trebuie să lucrăm pentru binele comunităţii pe care o reprezentăm”, a concluzionat Daniela Cristina Roşu.

Sentința reconfirmă faptul că PSD a pierdut majoritatea în Consiliul Municipal Botoşani. La această dată, PNL şi PSD au câte 11 consilieri. Al 23-lea consilier este Daniela Cristina Roşu. Deşi ea este în continuare membru PSD, este greu de crezut că va mai putea colabora cu tabăra social democrată din cadrul deliberativului local.

Această victorie în instanţă vine după o altă victorie obţinută de Daniela Cristina Roşu în Consiliul Municipal. În şedinţa ordinară din 19 iunie, ea a fost votată preşedinte de şedinţă şi deci va conduce şedinţele Consiliului Municipal, în lunile iulie şi august. În şedinţa din 19 iunie a fost propus şi viceprimarul Cosmin Andrei, însă Daniela Cristina Roşu a obţinut mai multe voturi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...