vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTSpitalul de Recuperare poate trata din nou bolnavii cronici

Spitalul de Recuperare poate trata din nou bolnavii cronici

După aproape două luni de aşteptări şi amânări, botoşănenii cu afecţiuni cronice reumatismale şi neurologice au primit veşti bune. Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” redevine spital pentru bolnavii cronici.

Astfel, la aproape două luni după ce unitatea sanitară a devenit spital de faza a doua pentru tratarea bolnavilor covid, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a transmis că spitalul îşi poate relua activitatea normală. „Ca urmare a evaluării numărului de pacienţi confirmaţi Covid19 la nivelul judeţului Botoşani şi evoluţia epidemiologică din ultimele săptămâni, Spitalul de Recuperare poate suspenda internarea pacienţilor confirmaţi Covid19, putându-se astfel relua activitatea ambulatoriului integrat şi a internării pacienţilor non-covid”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Astfel, pacienţii care au fost amânaţi timp de două luni, sau trimişi în alte judeţe, vor putea reveni la Spitalul de Recuperare. În plus, pacienţii care vor necesita recuperare pe specialităţile ortopedice şi neurologice vor fi direcţionaţi de la Spitalul Judeţean tot către această unitate sanitară, pentru a-şi putea recăpăta starea de sănătate. „Ne bucurăm că putem readuce toţi botoşănenii în spital, cei care au atât de multă nevoie de serviciile noastre medicale şi de recuperare”, a spus economistul Gabriela Varzari, managerul unităţii sanitare.

Vestea este cu atât mai bună cu cât semnifică şi un nou pas în revenirea la normalitate şi faptul că numărul de bolnavi la nivelul judeţului este în scădere, atâta timp cât se renunţă la aproape 60 de paturi, care erau folosite pentru bolnavii covid până acum la Spitalul de Recuperare.

Cu toate acestea, unitatea va fi în continuare pe lista unităţilor de faza a doua, astfel că dacă situaţia epidemiologică o va impune, se va reveni la forma de internare doar pentru pacienţii pozitivi cu Covid19.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...