vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTVacanțe în vreme de pandemie

Vacanțe în vreme de pandemie

♦ Pandemia de coronavirus a anulat multe dintre vacanţele în străinătate, însă Bulgaria rămâne în continuare cea mai facilă destinaţie.
♦ O parte dintre turiştii europeni au renunţat chiar şi la vacanţele ieftine în Bulgaria, astfel că distanţarea socială vine de la sine, plajele şi resorturile fiind mult mai sigure decât aglomerările urbane

Majoritatea românilor care au avut concedii contractate în Turcia, Egipt, Spania și în alte destinații și-au amânat efectuarea lor pentru anul viitor sau au optat pentru recuperarea parțială a banilor.

Cipru, Grecia și Bulgaria au rămas însă deschise pentru români, dar dacă în cazul primelor două state accesul este mai anevoie, turiștii având nevoie fie de teste PCR, fie riscând să intre pe procedura de verificare și să primească amenzi dacă nu au completat online declarațiile, în cazul Bulgariei lucrurile sunt mult mai flexibile.

Din start trebuie subliniat că vacanțele pe litoralul din țara de la sud de Dunăre sunt mult mai accesibile la preț decât cele de pe litoralul românesc, diferențele fiind semnificative, ajungând chiar la 30-40% la condiții de cazare și de masă similare.

Declarație pe propria răspundere la intrarea în Bulgaria

Primul pas pe care trebuie să-l facă românii care pleacă în Bulgaria este completarea unei declarații pe proprie răspundere prin care afirmă că nu au simptome specifice îmbolnăvirii cu Covid-19; că nu sunt puși sub carantină; că au luat cunoștință de situația epidemiologică din Bulgaria, precum și de riscurile privind îmbolnăvirea cu Covid-19; că vor respecta măsurile anti-epidemiologice introduse pe teritoriul Bulgariei prin ordinele ministrului Sănătății; că își asumă riscurile călătorie și vor preciza scopul și destinația călătoriei.

Declarația poate fi descărcată de pe internet, de pe site-ul mae.ro și completată de acasă. Punctele de frontieră Lipnița-Kainardja și Dobromir-Krushari sunt încă închise, așa că se poate trece în Bulgaria spre litoral prin Vama Veche, Negru Vodă, Silistra sau Ruse. Punctul de frontieră de la Giurgiu-Ruse este de evitat pentru că este unul dintre puținele deschise traficului de camioane și deși sunt culoare separate de trecere, timpii de așteptare sunt mai mari.

Temperatură verificată la intrarea în țară

La Vama Veche – Durankulak, la finele lunii iunie, trecerea în Bulgaria nu a durat mai mult de 15 minute, formalitățile de verificare fiind foarte rapide. După ce actele au fost verificate de către polițiștii de frontieră români, pe partea bulgărească, turiștii dau peste personal medical care solicită completarea declarației sau depunerea ei în cazul în care aceasta este deja completată. De asemenea, turiștilor li se ia temperatura și dacă nu sunt febrili sunt lăsați să treacă mai departe.

Atenție la vinietă

Dacă se călătorește cu mașini personale, turiștii trebuie să-și ia vinieta. Aceasta poate fi achiziționată de la un automat, iar plata se poate face cu un card bancar sau de la un chioșc unde se plătește în numerar, chiar și în lei. Varianta cea mai facilă este însă cea electronică, unul dintre site-urile disponibile fiind www.bgtoll.bg (are variantă în limba română, e disponibil şi ca aplicaţie pe mobil, iar plata se face cu cardul, cu activare instantanee). Pentru șapte zile, vinieta costă 40 de lei, iar pentru o lună 80 de lei. Atenție, pentru un sejur de șapte nopți este necesară achiziționarea unei roviniete de o lună, deoarece ultima zi nu mai este acoperită de vinieta de șapte zile, în calcul luându-se și ziua de intrare. Vinieta este absolut necesară, deoarece, mai mult ca oricând drumurile Bulgariei sunt împânzite de mașini de poliție și control vinietă. Spre deosebire de anii trecuți însă, polițiștii sunt mai discreți.

Pe litoralul bulgăresc mai puține cazuri decât în România

Și în Bulgaria este obligatorie purtare măștii în spațiile închise, dar în majoritatea resorturilor și magazinelor această regulă nu se respectă. Și asta pentru că țara s-a confruntat cu puține cazuri de Covid-19. De exemplu, până ieri au fost raportate 5.914 cazuri și 250 de decese cauzate de Covid-19, cam câte s-au înregistrat în județele Botoșani și Suceava la un loc de la începutul crizei.

În regiunile Varna și Burgas, care sunt mai întinse decât județele din România, unde se află stațiunile turistice bulgărești, numărul cazurilor raportate este foarte mic. Astfel, până ieri, la Burgas au fost raportate 141 de cazuri, iar la Varna 163. Ieri, de exemplu, în regiunea Burgas nu a fost raportat niciun caz, iar în Varna 17 cazuri, fiind cel mai mare număr de cazuri înregistrate într-o singură zi. Cu o zi înainte au fost 16 cazuri noi, iar de la începutul lunii numărul zilnic a variat între 10 și 15 cazuri. La Burgas, în ultimele două zile nu a fost raportat niciun caz, iar de la începutul lunii, în general au fost șapte-opt cazuri zilnice.

Hotelurile s-au adaptat la noile reguli

Resorturile și hotelurile și-au adaptat conform solicitărilor autorităților sanitare din Bulgaria. În general, ofertele de genul all-inclusive au suferit transformări fiind o struțo-cămilă între all-inclusive și à la carte. De regulă, la micul dejun, turiștii le indică ospătarilor ce să le pună în farfurii, iar aceștia nu mai ating mâncarea sau ustensilele de servire. În unele restaurante, în timpul micului dejun, ospătarii vin la turiști cu meniuri pentru mesele de prânz și seară. Aceștia își aleg meniurile și comandă câte porții doresc, iar când vin să mănânce sunt serviți de către chelneri la mese.

Long Beach Hotel Spa din Shkorpilovtzi și-a anunțat clienții de restricțiile impuse de măsurile luate de autorități pentru combaterea pandemiei. Astfel, mâncarea și băuturile vor fi servite à la carte, s-a renunțat la micul dejun târziu, la bufetul de noapte și la cina de la restaurantul de pe plajă. Spa-ul a fost închis, turiștii putând folosi doar piscina interioară și cea exterioară, ambele cu ape minerale, iar sauna doar în baza unei rezervări efectuate la recepția hotelului. S-a renunțat la animație, discoteca pentru copii, la tenis de masa, iar sala de fitness și-a redus programul până la ora 17:00.

Pe plajă însă lucrurile s-au păstrat în linii mari. Astfel, șezlongurile și umbreluțele au fost plasate la distanțe mai mari, iar la finalul lunii iunie, cu excepția ultimului weekend, când a fost mai aglomerat, distanțarea socială a fost naturală, foarte mulți turiști români și bulgari renunțând la concediile pe care și le programaseră pentru această vară, astfel că cei care au ales să-și petreacă vacanțele la mare au fost mai în siguranță decât în marile aglomerări urbane.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...