spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCopil salvat dintr-o fântână la Săveni

Copil salvat dintr-o fântână la Săveni

Un copil de 5 ani, din Săveni, a fost salvat în ulima clipă de la o moarte cumplită de un echipaj de pompieri.

Micuţul a căzut într-o fântână adâncă de aproape 10 metri, în care a căzut în timp ce se juca. Din fericire, intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca joaca să nu se transforme într-o tragedie.

La fata locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni. Un pompier a coborât în puţul adânc și, ajutat de colegi, l-a adus pe copil la suprafață. Copilul a fost din fântână în viaţă și predat echipajului SJA aflat la faţa locului.

Având în vedere că în această perioadă, cei mici petrec foarte mult timp în aer liber, pompierii reamintesc câteva sfaturi pentru prevenirea unor tragedii.

  • Acoperiți fântâna cu capac!
  • La fel, acoperiți cu capace (mai grele) orice alt vas cu apă din curte sau casă: cratiţe mari, găleţi, căzi, butoaie, etc.
  • Ţineți găleţile cu apă potabilă cât mai sus şi acoperite – un copil mic se poate îneca şi într-un vas cu puţin lichid!
  • Zăvorul este important în prevenirea accidentelor. Dacă aveţi toaletă în curte, formaţi-vă un obicei de a închide uşa cu zăvorul/cârligul.
  • Orice groapă este un pericol pentru copilul mic. Ingrădiți aceste zone!

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...