vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTPolițist amenințat cu moartea de un agresor sexual

Polițist amenințat cu moartea de un agresor sexual

Respectul oamenilor şi frica de autorităţile statului sunt tot mai mici, de la o zi la alta, iar asta o află tot mai des chiar şi poliţiştii. Un poliţist botoşănean, dar şi membrii familiei sale, au fost ameninţaţi cu moartea de mai multe ori, de către un infractor prins de acesta.

Totul a început pe 19 iunie 2018, când un apel la 112 anunţa că un bărbat de peste 50 de ani, din satul Socrujeni, comuna Gorbăneşti, ar fi racolat o fată pe stradă, pe nepoata de 11 ani a unei femei din localitate, căreia i-a propus să întreţină raporturi sexuale. Fata a fugit, iar, după ce a ajuns acasă, copila i-a povestit întâmplarea bunicii, care a sunat la 112.

La apel a răspuns agentul şef Cornel M., care l-a interceptat la scurt timp pe bărbat, aflat pe o stradă, în stare de ebrietate. Acesta a informat suspectul că va trebui să îl însoţească la postul de poliţie, în urma sesizării primite, la care bărbatul s-a conformat, fără nici o problemă. Doar că poliţistul l-a percheziţionat în momentul în care au ajuns la postul de poliţie, găsind asupra lui un cuţit.

Din acel moment bărbatul a devenit extrem de recalcitrant şi ameninţător la adresa poliţistului, care era singur, în ajutorul său plecând un alt coleg, de la Blândeşti. Cornel M. a reuşit să îl imobilizeze şi încătuşeze pe bărbatul agresiv doar când acesta a văzut că a ajuns la poliţie şi celălalt coleg poliţist.

În maşină, însă, în timpul transportului, bărbatul a continuat să îl ameninţe pe poliţist, spunându-i că îi ştie adresa, îi cunoaşte familia şi îi va omorî întreaga familie imediat cum va fi eliberat. Din cauza comportamentului său, acesta a fost transportat la Secţia de Psihiatrie, unde a şi fost internat, de altfel bărbatul având în antecedente mai multe internări în cadrul acelei secţii.

În cele din urmă, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru racolare de minori în scopuri sexuale, în tot acest timp continuând, însă, ameninţările la adresa poliţistului care l-a reţinut.
Din acest motiv, bărbatul s-a mai ales cu un dosar penal, care din toamnă a fost trimis în instanţă, acesta fiind acuzat şi de ultraj.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...