spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTEmoţii pentru absolvenţii de gimnaziu care nu au fost repartizaţi la liceu

Emoţii pentru absolvenţii de gimnaziu care nu au fost repartizaţi la liceu

176 de elevi absolvenţi de gimnaziu nu se pot bucura de vacanţă pentru că încă nu ştiu unde vor învăţa din toamnă. Ei nu au fost repartizaţi la liceu deoarece nu au completat suficiente opţiuni pe fişele de înscriere care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal.

Unii dintre copii se prezintă în aceste zile la Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a întreba cum trebuie să procedeze în această situaţie. Aici li se spune că vor intra în următoarea etapă de admitere, programată pentru perioada 24 iulie – 3 august, alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, de candidaţii care nu au participat şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională. Repartizarea se va face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Judeţean Botoșani şi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.

Marea problemă este aceea că nu sunt locuri libere pentru toţi copiii nerepartizaţi. După repartizarea computerizată din 10 iulie, au mai rămas doar 77 de locuri libere în liceele botoşănene. Unităţile liceale şi specializările la care au mai rămas locuri libere sunt următoarele: Colegiul „AT Laurian” (Filologie – trei locuri), Liceul „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni (Protecţia mediului – trei locuri), Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona (Agricultură – 11 locuri), Liceul Bucecea (Electronică automatizări – 13 locuri, matematică informatică şapte locuri), Liceul Coţuşca (Protecţia mediului – 15 locuri), Liceul „Anastasie Başotă” Pomârla (Ştiinţe ale naturii – nouă locuri), Liceul „Ştefan D. Luchian” Ştefăneşti (Agricultură – 11 locuri), Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi (Filologie – cinci locuri).

În această perioadă se primesc la IŞJ cereri de la copiii care au situaţii speciale, care au probleme medicale sau sunt fraţi gemeni dar care au ajuns la unităţi liceale diferite. Până la această dată, IŞJ a primit trei cereri. Situaţiile speciale vor fi rezolvate în perioada 22 – 24 iulie.

Se ia în calcul transformarea unor clase de profesională în clase de liceu

O soluţie pentru repartizarea tuturor celor 176 de elevi la liceu ar fi transformarea unor clase de şcoală profesională în liceu. Această soluţie a fost pusă în discuţie, mai ale că, la nivel naţional, după repartizarea computerizată, au rămas 5.100 de elevi fără locuri la liceu.

Dacă în cadrul inspectoratului școlar se va face o analiză și vor considera transformarea claselor neocupate din învățământul profesional în clase de învățământ tehnic și ne vor propune modificarea planului de școlarizare prin trecerea unei clase de la profesional la teoretic, noi aprobăm”, a declarat recent Luminiţa Barcari, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei.

Astăzi, 15 iulie, conducerea Ministerului Educaţiei a avut videoconferinţă cu conducerile inspectoratelor şcolare judeţene, însă nu s-a comunicat nimic în privinţa transformării unor clase de şcoală profesională în clase de liceu.

Niciodată nu am avut atât de mulţi copii rămaşi nerepartizaţi. Cred că a fost o scăpare şi la nivelul şcolilor, pentru că elevilor trebuia să li se spună să treacă un număr mare de opţiuni, cu toate opţiunile de la liceele din zonă. Acum, din cauza pandemiei s-a pierdut contactul cu părinii şi copii şi fiecare diriginte a încercat cumva să îi lase pe părinţi şi pe copii să aleagă şi am ajuns să avem atât de mulţi copii nerepartizaţi. Acum, un copil nerepartizat cu media 7 se va întreba toată viaţa cum a fost posibil, cum funcţionează sistemul acesta, că el cu 7 nu a intrat şi altul cu cinci la intrat”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general adjunct.

2471 de elevi au fost repartizaţi computerizat

La nivelul judeţului au fost repartizaţi 2.471 de elevi. Doi elevi au media de admitere 10 şi au fost admişi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, specializarea matematică informatică. Ultimul elev admis are media 2,19 şi a fost repartizat la Liceul „Anastasie Başotă” Pomârla, specializarea ştiinţe ale naturii.

Dintre cei 2.471 de elevi repartizaţi în învățământul liceal de stat, 1.656 sunt la filiera teoretică și 815 la filiera tehnologică. 2.355 de elevi (95,3%) au medii de admitere peste 5, în timp ce 116 de elevi (4,7 %) au avut medii de admitere sub 5.

În etape anterioare repartizării computerizate au fost admişi: 331 de elevi la specializări vocaţionale; 32 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă şi 14 elevi pe locurile speciale rezervate elevilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES).

Potrivit calendarului de admitere stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în perioada 13-20 iulie, absolvenţii de gimnaziu trebuie să îşi depună dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...