spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBotoșaniul mai cade un loc în clasamentul îmbolnăvirilor covid19

Botoșaniul mai cade un loc în clasamentul îmbolnăvirilor covid19

Într-o zi în care România a cunoscut cea mai mare creştere a cazurilor confirmate de Covid19 în 24 de ore, judeţul Botoşani a mai picat un loc în clasamentul general ca număr de îmbolnăviri.

Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a comunicat, azi, un singur caz de îmbolnăviri, astfel că numărul total a ajuns la 1.093 pentru judeţul Botoşani. Cu aceste cazuri, judeţul a picat pe locul al nouălea la nivel naţional, iar la gradul de creştere înregistrat în judeţene Ilfov şi Neamţ, este posibil ca în câteva zile judeţul să iasă din primele zece la nivel naţional.

La Botoşani creşterea este una constantă, de sub cinci cazuri zilnic, în timp ce judeţe precum Galaţi, Vrancea, Argeş sau Braşov au avut creşteri foarte mari, iar Dâmboviţa, Iaşi şi Neamţ au şi ele creşteri semnificative în ultimele zile.

Aproape 800 de cazuri noi la nivel naţional

De altfel, ziua de ieri a adus un nou record de cazuri de Covid19 confirmate în doar 24 de ore – 799. Precedentul record fusese stabilit pe 16 iulie, când au fost 777 de cazuri. Şi numărul de teste a fost unul ridicat – 19.097, cel mai mare număr de teste efectuate într-o singură zi de la începutul pandemiei.

Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.598 de pacienţi vindecaţi şi 2.286 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 823 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.

Numărul de pacienţi de la Terapie Intensivă este în creştere. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 273 de pacienţi.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, dincolo de pacienţii ATI, există în prezent 3.690 de pacienţi confirmaţi internaţi în secţiile spitalelor. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 906.015 teste.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...