vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTTitularizare 2020 - Sute de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea acestui concurs...

Titularizare 2020 – Sute de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea acestui concurs naţional

Chiar dacă este vacanţă, sute de cadre didactice se pregătesc pentru Concursul naţional de titularizare. Potrivit celor precizate de Ana-Maria Loghin, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru acest concurs s-a înscris 570 de candidaţi, în condiţiile în care, din totalul de 1.494 de posturi vacante pentru anul şcolar 2020 – 2021, doar 40 sunt titularizabile, adică au o viabilitate mai mare de patru ani.

La nivel național, s-au înscris pentru acest concurs 29.000 de candidați, care au la dispoziţie doar 3.900 de posturi, ceea ce înseamnă că va fi o concurenţă serioasă pentru aceste posturi.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat datele de înscriere ale candidaților la Concursul național de titularizare, sesiunea 2020, înregistrate în sistemul informatic. Candidații au obligația de a verifica toate datele de înscriere care îi vizează și de a solicita, dacă este cazul, corectarea acestora. Candidații care observă erori în datele de înscriere afișate trebuie să informeze, în scris, până cel târziu pe 22 iulie 2020, ora 15.00, prin poștă electronică, la adresa de e-mail: titularizarebt@isjbt.ro. La solicitarea de corectare se va preciza motivul și se va anexa copia după cartea de identitate. Netransmiterea unei astfel de solicitări conduce la concluzia că datele publicate sunt corecte și complete.

Proba scrisă din cadrul Concursului de titularizare va avea loc pe 29 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4 – 5 august, iar pe 11 august vor fi afișate rezultatele finale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...