joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTUSR şi PLUS merg împreună în alegeri. Şi-au anunţat candidaţii (video)

USR şi PLUS merg împreună în alegeri. Şi-au anunţat candidaţii (video)

După lungi şi grele chinuri, Alianţa USR+PLUS s-a conturat şi la Botoşani şi şi-a stabilit candidaţi comuni la alegerile locale programate pentru 27 septembrie.

Astăzi, în prezenţa deputatului USR de Vaslui Mihai Botez şi a coordonatorului regional PLUS Gianina Ursu (Suceava), în foişorul din Parcul „Mihai Eminescu”, reprezentanţii celor două partide au anunţat acordul la care au ajuns şi faptul că în alegerile locale vor participa pe liste comune. Interesant este faptul că dacă USR-ul şi-a adus majoritatea membrilor organizaţiei municipale, de la PLUS a participat Magda Oleniuc (foto), preşedinta organizaţiei judeţene, şi doar  câţiva membri: profesor Ciprian Apetrei şi Petre Malanca. Aceasta a motivat absenţa colegilor săi prin faptul că sunt la serviciu şi nu au putut ajunge, negând existenţa unor tensiuni între cele două organizaţii. Mai mult, a susţinut că, în ciuda faptului că USR dă candidatul atât pentru Primăria Botoşani, cât şi cel pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, PLUS se va implica activ în campanie. „Vom face totul ca această alianţă să fie câştigătoare”, a subliniat Magda Oleniuc.

Drancă dispus să renunţe în favoarea lui Şoptică

Andrei Drancă (foto), preşedintele USR Botoşani, susține că reprezentanţii USR+PLUS vor să demonstreze şi la Botoşani că se poate face altfel de politică. „Avem viziunea noastră legată de infrastructură, sănătate, educaţie şi speră să reuşim să o implementăm pe toată. Nu vom veni în campanie aşa cum a făcut PSD-ul sau PNL-ul cu o mie de proiecte. Noi ştim clar ce vrem să facem şi sper să avem ocazia să reuşim”, a spus Andrei Drancă, anunţând, totodată, că a renunţat la prima poziţie de pe lista de la Consiliul Judeţean (CJ), în favoarea lui Adrian Hobjilă şi că este dispus să negocieze cu PNL susţinerea unui candidat unic al dreptei la nivelul judeţului. „Au fost discuţii şi sunt discuţii pentru un candidat unic pe dreapta, dar suntem doar la stadiul de discuţii şi cam atât. Nu s-a concretizat nimic. Noi am văzut că în turul doi, la prezidenţiale, unindu-ne am reuşit să schimbăm culoarea judeţului şi acesta a fost factorul care ne-a pus la discuţii”, a mai spus candidatul USR+PLUS la preşedinţia CJ.

Gheorghiţă îl compară pe Flutur cu un rechin

În schimb, candidatul Alianţei la Primăria Botoşani, Marcel Gheorghiţă (foto), este dispus să candideze până la capăt şi să-i facă viaţa grea lui Cătălin Flutur, pe care l-a asemuit cu un „rechin”. „Am şanse, nu foarte mari, dar am şanse. Şi dacă am o singură şansă dintr-un milion, există. Eu am mai multe!… Probabil că lupta cu un rechin e cea mai semnificativă în comparaţia asta. Lupta cu un specimen, să zic aşa, cu un reprezentant al speciei sale, foarte puternic, cu multe arme, care se foloseşte de mediul în care există. Noi nu dispunem de aceleaşi mijloace. Suntem oarecum noi în tipul ăsta de luptă, dar nu ne lăsăm. Sunt sigur că-l vom scoate la mal, îl vom pupa şi-l vom elibera, pentru că aşa este într-o societate normală”, a conchis Gheorghiţă.

Acesta s-a declarat încântat că pe lista de consilieri, pe poziţiile doi-patru, sunt doar femei, Raluca Curelariu (USR), Magda Oleniuc (PLUS) şi Mihaela Axinte (USR), subliniind că este o premieră în politica locală şi chiar cea românească. Primii pe lista USR+PLUS la CJ sunt: Adrian Hobjilă, Cristina Lăcătuşu, Tudor Sârbu (toţi USR), Bogdan Marciuc (PLUS) şi Cătălin Ursu (USR).

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.8 ° C
6.1 °
3.8 °
95 %
3.1kmh
100 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...