spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTCursuri pentru botoşănenii care vor să înfiinţeze întreprinderi sociale

Cursuri pentru botoşănenii care vor să înfiinţeze întreprinderi sociale

Proiectul „NESES – start – up social Nord Est, antreprenoriat social sustenabil în Regiunea Nord Est” se apropie de încheierea etapei de stabilire a grupului ţintă. Acest proiect este implementat de Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Botoşani, în parteneriat cu societatea Locativa şi Asociaţia „Partener” Iaşi. În cadrul proiectului ce beneficiază de o finanţare de 13.869.022 lei, vor fi înfiinţate 21 de întreprinderi sociale care vor asigura minim 105 de noi locuri de muncă.

Suntem spre final cu selectarea grupului ţintă şi urmează activităţile de formare. Din grupul ţintă ar trebui să facă parte 102 persoane, însă am mai acceptat şi alte persoane, să avem o listă de rezervă”, a explicat Dorin Burlacu, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială. Persoanele incluse în grupul ţintă vor participa la programe de formare antreprenorială. După cursurile de formare, participanţii vor întocmi planuri de afaceri, care vor fi analizate de un juriu. Cele mai bune 21 planuri de afaceri vor primi câte 100.000 de euro. La data semnării contractului de subvenţie, persoanele fizice care înfiinţează afaceri, în orice domeniu, cu excepţia celui agricol, nu trebuie să aibă calitatea de asociaţi majoritari în structura altor întreprinderi. Se va acorda câte  100.000 de euro beneficiarilor care angajează cinci persoane în cadrul întreprinderii sociale nou înfiinţate, cel târziu la trei luni de la semnarea contractului de subvenţie.

Proiectul urmăreşte sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale sociale sustenabile, în vederea facilitării accesului la ocuparea forţei de muncă. DAS Botoşani va gestiona ajutoarele financiare pentru 11 structuri sociale, iar Locativa de acordarea acestor ajutoare pentru zece structuri similare.

Acest proiect se va derula pe o perioadă de trei ani, întreprinderile sociale urmând a funcţiona cel puţin un an, în cadrul proiectului, după care să urmeze o perioadă de sustenabilitate de minim şase luni.

Botoșănenii care vor să înființeze o întreprindere socială trebuie să aibă minim 18 ani, studii medii absolvite, cu sau fără diplomă de bacalaureat și să participe la cursurile organizate prin intermediul acestui proiect pentru a dobândi calități de antreprenori sociali.

Banii vor fi primiți în trei tranșe iar antreprenorii sociali vor trebui să angajeze cel puțin cinci persoane.

Economia socială reprezintă ansamblul de activităţi al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi, şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin angajarea unor persoane dintr-un grup vulnerabil.

Botoșănenii interesați pot găsi informații suplimentare la adresa www.dasbotosani.ro/neses/.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...