vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTPregătiri la Eltrans - Pe 1 august vor fi scoase pe trasee...

Pregătiri la Eltrans – Pe 1 august vor fi scoase pe trasee noile autobuze (video)

Reprezentanţii societăţii Eltrans se pregătesc pentru un moment important. Ultima zi în care vor circula tramvaie în municipiul Botoşani va fi 31 iulie. Pe 1 august, Eltrans va scoate pe cele două trasee noile autobuze achiziţionate în baza unui leasing operaţional.

Victor Ivănescu, directorul Eltrans, a organizat astăzi o conferinţă de presă în cadrul căreia a explicat paşii parcurşi în vederea înlocuirii tramvaielor. La conferinţă a participat şi Marius Oroşanu, consilier municipal liberal, reprezentantul CL în AGA de la Eltrans. Victor Ivănescu a anunţat că astăzi, 24 iulie, a finalizat şi ultima etapă din procedura acestui parcurs de punere în funcţiune a autobuzelor şi anume aceea de a selecta şi completa echipa de şoferi profesionişti care vor conduce autobuzele şi care „vor asigura o călătorie plăcută şi sigură tuturor beneficiarilor din municipiul Botoşani”.

Oficialul a amintit că pe 25 februarie s-a semnat contractul în baza căruia Eltrans urma să primească nouă autobuze. Deşi autobuzele trebuiau livrate până pe 25 august, acestea au fost aduse cu două luni înainte, însă nu au putut fi scoase pe traseu pentru că trebuiau parcurşi paşii legali pentru obţinerea avizelor necesare noii activităţi. „Lumea trebuie să ştie că au venit autobuzele şi, gata, le-am şi pus în funcţiune. Sunt chestiuni tehnice, procedurale de făcut – înmatricularea lor, asigurările, taxele şi impozitele pe care firma proprietară trebuie să le plătească. După aceea, aţi văzut, treburile pe care le-am făcut noi – obţinerea licenţelor de traseu, după aceea licenţa de transport, stabilirea staţiilor şi acum facem probe cu autobuzele”, a explicat Victor Ivănescu.

Mai mult, a existat şi un blocaj în ceea ce priveşte activitatea Consiliului de Administraţie al Eltrans. Marius Oroşanu s-a referit la faptul că au fost 42 de zile de întârziere din cauza consilierilor PSD. Practic, noul Consiliu de Administraţie, votat pe 30 aprilie, nu s-a putut întruni din cauza celor doi consilieri PSD, Andreea Buiuc şi Călin Bosovici, reprezentanţii CL în AGA, care au refuzat să se întrunească. Situaţia s-a deblocat abia pe 11 iunie, când cei doi social democraţi au fost înlocuiţi în AGA de către Marius Oroşanu. De atunci au fost parcurşi toţi paşii legali, fiind aprobată noua organigramă şi statul de funcţii. Săptămâna viitoare vor fi emise deciziile pentru trecerea angajaţilor pe noile posturi.

Totodată, Victor Ivănescu a anunţat că prima rată pentru autobuze va fi plătită în luna septembrie. Mai mult, pentru terenul de lângă gară unde sunt parcate noile autobuze se plăteşte lunar 660 de lei.

Până pe 1 august autobuzele vor circula în oraş pentru probe. Astăzi a fost organizată o cursă demonstrativă. Noile autobuze Isuzu oferă condiţii optime pentru transport, au instalaţie de aer condiţionat, platformă pentru persoanele cu handicap, locuri pentru persoane în vârstă şi pentru mame cu copii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...