miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTPloi, vânt și grindină prognozate pentru după-amiază

Ploi, vânt și grindină prognozate pentru după-amiază

La sfârșitul acesta de săptămână scăpăm de temperaturile caniculare din ultimele zile. Cel puțin așa anunță meteorologii, care au instituit pentru județul Botoșani și un Cod galben de instabilitate atmosferică. Acesta este valabil de la amiază și până în cursul nopții, în jurul orei 2:00. Astfel, local vor fi intervale cu intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 30 – 50 l/mp.

Acum, temperatura este 32ºC, dar va scădea brusc în jurul orei 18:00 spre 25ºC, când este posibil să înceapă să plouă. Temperaturile maxime nu vor mai depăși acest prag nici mâini și nici în cele două zile libere de la sfârșitul săptămânii. De altfel, mâine ar putea ploua pe arii extinse în județ.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
20.5 °
53 %
5kmh
15 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...