joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTPedeapsă cu suspendare în cazul ambulanțierului ucis în misiune

Pedeapsă cu suspendare în cazul ambulanțierului ucis în misiune

La mai bine de cinci ani de la cumplitul accident rutier în care un ambulanțier a fost ucis în misiune, magistrații Judecătoriei Botoșani au pronunțat o primă sentință. Acuzat de ucidere din culpă, șoferul camionului, Gavril Bulgariu, originar din județul Suceava, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare. Considerat vinovat de producerea tragediei, el nu va face nicio zi de pușcărie și asta pentru că instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Prin urmare, bărbatul va trebui să respecte, timp de trei ani, mai multe măsuri stabilite de completul de judecată, fiind obligat să plătească și cheltuielile judiciare. Abia în cazul în care acesta va încălca cu rea-credinţă obligaţiile impuse, ori va comite o altă infracțiune pe parcursul termenului de încercare, pedeapsa va fi comutată în închisoare cu executare.

Tragedia a avut loc pe 19 martie 2015, când victima, Constantin Brânzilă, care lucra de 36 de ani în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, a primit misiunea să transporte de urgență la Iași o tânără de 17 ani. Ambulanța rula pe bulevardul Mihai Eminescu din Botoșani cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, dar în intersecția cu strada Petru Rareș, suceveanul Gavril Bulgariu, care conducea un TIR, a ignorat indicatorul stop și a intrat în intersecție fără să se asigure. Mastodontul a izbit ambulanța chiar în dreptul șoferului și a proiectat-o pe un refugiu, la câțiva metri distanță, iar camionul s-a oprit într-un stâlp. Rămas încarcerat, Constantin Brânzilă a fost scos dintre fiare cu ajutorul celor de la SMURD, fiind preluat de colegii săi, care l-au transportat la spital, dar pe drum inima bărbatul a încetat să mai bată. Tânăra care se afla în ambulanţă şi mama ei au fost transportate şi ele la spital pentru îngrijiri.

Primele cercetări făcute la fața locului de către polițiști au demonstrat încă de atunci că vinovat de producerea tragediei s-ar fi făcut suceveanul, care a invocat faptul că nu a văzut indicatorul „Stop” și că a avut impresia că are prioritate. Ancheta penală a durat însă trei ani, iar Gavril Bulgariu a fost trimis în judecată abia la sfârșitul lui martie 2018 sub acuzația de ucidere din culpă. A urmat mai apoi procesul, cu trecerea dosarului prin Camera preliminară, judecata prelungindu-se și din cauza pandemiei de coronavirus (n.r. – în perioada stării de urgență o parte dintre procese fiind suspendate, inclusiv acesta). Așa se face că prima sentință a venit abia joi, pe 30 iulie a.c., după mai bine de cinci ani de la producerea accidentului mortal. Decizia Judecătoriei Botoșani nu este însă definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.

În tot acest timp, rudele ambulanțierului decedat au trecut printr-un adevărat calvar, având sentimentul că justiția este ineficientă. În schimb, angajații Serviciului Județean de Ambulanță au ridicat în curtea unității un monument dedicat ambulanțierului ucis în misiune, iar în fiecare an păstrează un moment de reculegere în amintirea colegului lor.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...