luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTAcuzat de tentativă de omor, după un conflict tranșat cu cuțitul

Acuzat de tentativă de omor, după un conflict tranșat cu cuțitul

Un bărbat din comuna Cordăreni a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, după un conflict tranșat cu cuțitul. Agresiunea a avut loc în urmă cu aproape patru ani, iar cercetările s-au prelungit până anul acesta.

Aflat în arest la domiciliu, Ștefan Corolea este acuzat că în seara zilei de 24 septembrie 2016, în timp ce se afla pe un drum public din localitatea Cordăreni, l-ar fi înjunghiat pe un consătean, Gheorghe I., cu care avusese o dispută.

Rănit la cap, pe corp dar și la mâini și picioare, consăteanul a fost transportat la spital și a necesitat 22-25 zile de îngrijiri medicale. Având în vedere natura leziunilor și zonele vizate de lovituri, anchetatorii au stabilit că la mijloc ar putea fi vorba de o tentativă de omor.

Ștefan Corolea a fost trimis în boza acuzaților și urmează să răspundă în fața magistraților pentru faptele comise. Dosarul penal întocmit pe numele lui a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, care urmează să verifice legalitatea administrării probelor și a întocmirii rechizitoriului, după care va stabili data la care va începe procesul. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, bărbatul va beneficia de prezumția de nevinovăție, trimiterea în judecată fiind doar o etapă a procesului penal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.6 ° C
22.6 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
2 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
30 °
J
24 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...