„Unul din cei cinci fondatori stâlpi şi gazdă a Junimii”, Vasile Pogor, e prezentat în Dicționarul Junimei drept „capul cel mai fantastic în teorie, burghezul cel mai prozaic în practică. Autor de poesii originale şi traduse. Iubind femeile, dar urând vinul. Autorul tuturor propunerilor nerealizabile şi a trei părţi din porecle şi ziceri din care se compune acest dicţionar. Omul cel mai corosiv din lume, schimbându-şi ideile după fiecare carte nouă ce ceteşte şi entuziasmat de fiecare de-a rândul. Propunând nesfârşit lucrări comune, dar uitând propunerile sale a doua zi după ce le făcuse. Ţiind la tradiţia Junimii, dar uitându-o vecinic. Acum, ca poet în deca denţă, autor de corosivităţi în floare” (I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, 2011, p. 304).
Contemporanii confirmă și îi detaliază trăsăturile. În „Amintiri dela «Junimea» din Iași”, G. Panu scrie: „D-l Pogor care își făcuse studiile în Franța, spirit fin și limpede, (…) într’un moment dat devenise budist, nu budist schopenhaurian, ci budist adept al lui Cakya-mouni. (…) Mai târziu d-l Pogor a părăsit budismul; într’un timp era creștin în sensul lui Chateaubriand, altă dată era înamorat de concepția religioasă a lui Bossuet; un moment dat a fost mi se pare pozitivist a la Auguste Comte, pe urmă adeptul lui Ernest Renan, pe urmă materialist, pe urmă, pe urmă…
Noi ne deprinsesem cu aceste schimbări dese de sistem filosofic ale d-lui Pogor. Mai la fiecare doua săptămâni, d-l Pogor venea să susțină alte idei și teorii și era așa de preocupat de noua teorie, încât intrând la Junimea, de la ușă începea:
– Mă, nu umblați cu fleacurile voastre. Omenirea nu este menită să facă plăcere lui Jacques Negruti J…” (p. 304).
Alexandru Davila surprindea „natura fericită” a lui Vasile Pogor, „cu nepăsarea sa deplină pentru ceea ce se numește viaţa reală! Ocupându-se de tot ce se petrece în domeniul închipuirii şi cetind cu interes toate operele însemnate ce s-au scris din cea mai depărtată antichitate până la romanele cele mai nouă, el luneca uşor peste întâmplările contemporane ca şi cum acestea nu l-ar privi” (Al. Davila, Din torsul zilelor, Vol. I, București, p. 36)
Ediția de seară din 22 martie 1906 a ziarului „Protestarea” le aducea ieșenilor vestea morții lui Vasile Pogor. Întregim cu date din descrierea făcută de corespondentul particular al „Protestării” (al cărui nume ziarul nu-l indică) biografia lui Vasile Pogor. Fiu de vornic, Vasile Pogor, „terminându-și studiile liceale la Academia Mihăileană, a plecat la Paris unde a făcut strălucite studii de drept.
Reîntors în țară, la 1857 a intrat în magistratură, de unde s-a retras în 1866 în timpul detronării lui Cuza-Vodă, când a fost numit prefect al județului Iași, de unde după doi ani a reintrat în magistratură, unde a înaintat până la demnitatea de prim-președinte al Curței de Apel.
În anii 1880, 1888, 1890 și 1902, Vasile Pogor a fost primar al Iașilor în care calitate a desfășurat o activitate febrilă și s-a afirmat ca un escelent administrator, efectuând o sumă de lucrări de edilitate, cari astăzi fac podoaba orașului”.
Corespondentul particular preciza: Vasile Pogor a fost „unul dintre cei mai distinși membri ai societății literare «Junimea» afirmându-se ca o autoritate în domeniul criticii”.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
