Din patrimoniul Memorialului Ipotești – notițe și o carte poștală cu chipul lui G. Bogdan-Duică

0

Despre G. Bogdan-Duică, „cel mai erudit istoriograf al veacului trecut” și unul „din ultimii cărturari care au pus suflet și muncă la îndeplinirea moștenirii culturale a unui Lazăr, Eliad și Asachi”, Șerban Cioculescu scria într-un amplu articol din „Revista Fundațiilor Regale”, numărul din decembrie 1934, că se apropiase „de viața lui Mihai Eminescu, în nenumărate rânduri. (…) s-ar putea bănui că una din intențiile secrete ale eruditului istoriograf era de a scrie o mare monografie despre viața lui Eminescu, în care ar fi adus contribuții de date foarte numeroase și desigur verificate extrem de exigente ale informațiilor existente”  (Șerban Cioculescu, G. Bogdan-Duică, în: „Revista Fundațiilor Regale”, nr. 12, decembrie 1934, p. 633-634).

Atât de mult scrisese despre poet – preciza Șerban Cioculescu –, încât și-a intitulat unul din articole «Și iarăși, și iarăși Eminescu»” (p. 634). Articolul, în care G. Bogdan-Duică aducea noi date despre Eminescu și își puncta demersul, apăruse la rubrica Discuții literare  în „Societatea de mâine” din 22 februarie 1925. „Întâia grijă a biografului – scria G. Bogdan-Duică – aceasta trebuie să fie: a stabili idealurile lui, vii (fetița din «Floare albastră», socialistul din «Împărat şi proletar», dascălul Pumnul, poetul Eliad etc.) ori moarte (codrul, izvorul, teiul etc.); şi apoi a le căută originile şi a le aprecia valoarea estetică, pentru el şi pentru noi. (…) Până în cele mai mici amănunte vor trebui urmărite mărturisirile lui, aşezate sigur în cronologia vieţii sufleteşti, şi explicate pre cât se va putea”.

Pentru G. Bogdan-Duică, a reconstitui biografia lui Eminescu (despre care, tot el spunea: „Închis în sine a fost toată viața”) însemna a-i ridica o statuie: „I se va ridică o mare statuie în Bucureşti. El, să ştie, ar zâmbi – iertător. Să lucrăm, însă, pentru cealaltă statuie: Biografia monumentală care i se cuvine”.

Iar despre G. Bogdan-Duică, Șerban Cioculescu scria: „El însuși a stăpânit  două din însușirile cardinale ale deschizătorilor de drumuri culturale: credința într-un ideal și voința tenace de înfăptuire. G. Bogdan-Duică a fost omul unei singure idei și al unei singure fapte.

Pe un om de asemenea călire sufletească, criticile contemporanilor nu trebuie să-l fi atins prea mult. El se punea sub judecata de dincolo, a înaintașilor săi” (p. 628). Cât despre contemporani, ziarul „Renașterea” din Cluj îi consacra întreg numărul din 30 septembrie 1934, din care spicuim: „odată cu el s-a stins una din acele mari și excepționale lumini ale științei românești”; „cu o inteligenţă scăpărătoare şi criticism sever, dar obiectiv, a dat literaturii noastre opere de o valoare netrecătoare” (Î.P.S. Mitropolitul Nicolae); „o cultură bogată şi variată pe care n’a încetat o clipă a şi-o spori şi selecta mereu — o putere de muncă şi de jertfire de sine care nu s’a desminţit un moment chiar în toată viaţa sa” (ministrul Cultelor Al. Lepădatu); „n’a fost numai un istoriograf de o sobră erudiţie, un cercetător pasionat şi fără egal al trecutului nostru literar, critic fin şi pătrunzător, ziarist şi polemist de rasă” (rectorul Universității din Cluj Fl. Ștefănescu- Goangă).

În Fondul documentar Ipotești se păstrează câteva notițe ale lui G. Bogdan-Duică despre Eminescu și o carte poștală.

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

Deja ai votat!
se încarcă...