vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTMunicipalitatea a deschis un centru modern pentru deşeurile reciclabile (video)

Municipalitatea a deschis un centru modern pentru deşeurile reciclabile (video)

Primarul Cătălin Flutur a organizat astăzi o conferinţă de presă în zona Rediu, acolo unde primăria a deschis un Centru Municipal pentru Colectarea Deşeurilor Reciclabile (CMCDR). Centrul se află lângă vechea rampă, închisă în vara anului 2010 şi rezolvă practic problema categoriilor de deşeuri care nu sunt primite în depozitul de la Stăuceni, în primul rând a celor vegetale.

Indiferent de contrele din Consiliul Local, indiferent de ceea ce a gândit şi ce gândeşte actuala majoritate din CL, noi am mers înainte şi ne-am făcut treaba. Am făcut exact ceea ce trebuie, ceea ce aşteaptă botoşănenii de la noi, cu specialiştii din primărie, cu serviciiile suport din primărie. O să amintesc efortul deosebit depus de Direcţia Edilitare şi Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement, pentru că este o zonă foarte importantă, o zonă complexă, care în primul rând ne rezolvă o multitudine de probleme ridicate în timp de incompetenţa de care au dat dovadă unii în a administra nişte afaceri”, a spus primarul.

Potrivit primarului, modul defectuos în care Urban Serv a operat a creat municipalităţii o problemă foarte mare. „Noi am făcut ce trebuie şi o să vă spun că am rămas cu patru tipuri de deşeuri pe care nu ştiam cum să le administrăm deşeurile verzi, care se produc în oraş în cantităţi considerabile, cele provenite din demolări, deşeurile voluminoase şi cele textile. Gândirea noastră în momentul în care am făcut acest CMCDR a rezolvat aproape de 100% din problemele care ne-au fost ridicate în această perioadă”, a precizat Cătălin Flutur.

Municipalitatea a achiziţionat cea mai inteligentă şi economică soluţie de compostare urbană a deşeurilor verzi existente în România şi anume tehnologia Gore Cover, controlată prin calculator (în valoare de 281.899 de lei), un utilaj multifuncţional (Multione) cu accesorii,  cu care se execută lucrări de săpare, încărcare, descărcare, cernere, cernere compost, omogenizare sol fertilizant şi un tocător de crengi, profesional, capabil să prelucreze întreaga cantitate de deşeuri verzi generată de parcurile şi grădinile publice din municipiu.

Am modernizat toată această zonă, doar din materiale reciclabile, doar din ce am scos din municipiu, de pe diverse străzi, pietonale, ceea ce ne-a adus şi nouă o economie şi am găsit o întrebuinţare la lucrurile care nu mai trebuiau. Avem avantaje financiare. Calculul nostru ne spune că vom câştiga unde la trei milioane de lei pe an, ceea ce este o sumă absolut consistentă, bani pe care ar fi trebuit să-i dăm pe la tot felul de instituţii ale statului care ne dădeau corecţii şi ne spuneau că nu rezolvăm problema deşeurilor municipale. Şi mai mult decât atât, avem şi posibilitatea să investim mai mult în această zonă”, a explicat edilul.

Practic, deşeurile verzi din oraş sunt aduce în acest centru, tocate şi puse sub o prelată specială, dotată cu o instalaţie modernă. Sub această prelată intră 200 de metri cubi (90 de tone), cantitate care în două luni este transformată în compost, În primă fază, compostul va fi folosit pe spaţiile verzi din municipiu, în parcuri, dar şi la Cornişa. Se estimează că anual acest centru va produce 1200 de metri cubi pe an de compost.

Botoşănenii vor putea aduce aici resturi vegetale, dar şi mobilier vechi, resturi din construcţii şi demolări, deşeuri din sticlă sau textile. Ei nu vor trebui să plătească nimic pentru aceste deşeuri, însă vor primi un bon cu cantitatea predată pentru a exista o evidenţă a acestei activităţi. Resturile vegetale sau mobilierul abandonat în platformele din cartiere vor fi aduse aici de muncitorii Urban Serv, la comanda primăriei.

Primăria urmează să achiziţioneze o presă de mari dimensiuni pentru compactarea şi balotarea deşeurilor textile, din hârtie, carton, plastic, pentru ca ulterior acestea să fie valorificate.

Prin înfiinţarea acestui centru va scădea considerabil cantitatea de deşeuri transportată la depozitul de la Stăuceni, lucru care se va vedea şi în sumele pe care le avea avea de plată primăria. Din această economie vor fi plătiţi muncitorii care lucrează în CMCDR. La această dată aici lucrează doi muncitori de la Direcţia Edilitare, doi de la DSPSA, suportul tehnic fiind asigurat de către Serviciul Edilitare din primărie.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...