spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTMemorialul Ipoteşti organizează o nouă ediţie a proiectului "Incubatorul de lectură"

Memorialul Ipoteşti organizează o nouă ediţie a proiectului „Incubatorul de lectură”

În perioada 18 – 21 august, sub genericul Şcoala altfel, Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează Incubatorul de lectură.

Potrivit celor precizate de Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti, Incubatorul de lectură este un proiect care facilitează accesul tinerilor la educația lecturii și valorizează gândirea și exprimarea liberă prin scris. Proiectul a fost inițiat de Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, scriitoare cu experiență editorială, de lecturi și dezbateri publice, în țară și în străinătate, și de lucru cu copiii la ateliere de citit și scris.

Scriitoarele și-au propus  să antreneze un public nou, care să citească constant literatură; să le ofere copiilor atât instrumente eficiente de înțelegere a textului literar, de familiarizare cu ceea ce numim generic literatura, cât și instrumente de expresie personală, pentru ca aceștia să se poată exprima pe ei înșiși; să conștientizeze faptul că literatura nu înseamnă să te ascunzi în spatele unor cuvinte frumoase, care nu spun absolut nimic; să poată să vorbească despre ce au citit”, a declarat Ala Sainenco.

Svetlana Cârstean şi Ana Maria Sandu vor folosi textul literar ca pretext pentru o cultură a dialogului.

În atelierele de la Ipotești se vor citi și comenta inclusiv texte din Mihai Eminescu.

Atelierele se vor desfășura online, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 17:00, cu pauze stabilite de comun acord.

Elevii (în principal de clasele clasele VIII, IX) și profesorii care doresc să participe la ateliere pot trimite o solicitare de participare pe adresa:  m.ipotesti@gmail.com sau se pot înregistra telefonic sunând la numărul 0371020346.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...