miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTSăptămână cu temperaturi peste normalul perioadei

Săptămână cu temperaturi peste normalul perioadei

Vara continuă cu o săptămână foarte călduroasă, ceea ce accentuează și mai mult fenomenul de secetă care se manifestă în cea mai mare parte a județului. Soarele va fi umbrit un pic de nori doar la mijlocul săptămânii, când este posibil să apară furtuni cu descărcări electrice și chiar cu grindină pe alocuri.

Mediile diurne ale săptămânii sunt cu până la șapte grade mai mari decât normalul termic al perioadei. Astăzi și mâine, temperaturile se vor menține în notele sfârșitului săptămânii trecute, adică vor atinge maxime de 29ºC și minime nocturne de 17ºC. Vântul nu va adia mai deloc, accentuând astfel senzația de disconfort termic.

De miercuri, pe fondul apariției unui front noros, care ar putea aduce și ploi, temperaturile, atât cele maxime, cât și cele minime vor pierde câte două-trei grade. Situația s-ar putea prelungi și pe parcursul zilei de joi.

În weekend-ul viitor vremea va reveni la nota obișnuită de vară cu temperaturi maxime de 29ºC-30ºC și minime de 16ºC-17ºC.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
37 %
6.4kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
24 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...