joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTPovestea vorbei

Povestea vorbei

Originea cuvântului soccer (1)

Pentru toți cei care se întreabă de când și de ce americanii îi spun fotbalului soccer, e bine de știut că britanicii au inventat acest din urmă cuvânt, care a fost, de altfel, unul dintre primele nume dat celui mai popular sport de pe pământ. La începuturile sportului organizat, aristocrația britanică folosea pentru sport termenul generic de „soccer. Când jocul devine mai popular în rândul claselor mijlocie și inferioară, termenul fotbal începe să se impună. Pe la 1860, în Anglia exista o mulțime de sporturi numite „fotbal”, în care se foloseau și mâinile și picioarele (engl. „foot” = picior și „ball” = minge). Multe dintre aceste jocuri aveau reguli similare așa încât, pe 26 octombrie 1863, un grup de echipe din Anglia a decis să se reunească și să elaboreze un set standard de reguli care să fie folosite la toate meciurile lor. Interesant este faptul că întâlnirea a avut loc la Taverna Francmasonilor din Londra. S-au reunit în „Asociația Fotbalului” („Association Football”), distinctă de alte sporturi de tip fotbal (în care se foloseau mâinile și picioarele), de exemplu „Rugby Football”. Elevilor britanici de atunci, ca tuturor elevilor din ziua de astăzi, le plăcea să eticheteze cu porecle orice și pe oricine, adăugând sufixul „-er” la aceste porecle. Asemănător acestuia este, în limba română, sufixul „-os”, folosit pentru a forma adjective cu sensul „care este ca” (de exemplu burtos, mâncăcios, ranchiunos etc.). Revenind la sufixul englez –er, rugby-ul era numit popular „rugger”. Așa se face că „Association Football” a devenit „Assocer”, care s-a transformat curând în „soccer”. Se spune că inventatorul acestui termen argotic a fost Charles Wreford Brown, student la Oxford, membru al aristocrației britanice. Legenda consemnează că la mai mulți ani după constituirea, în 1863, a Asociației de Fotbal, Brown a fost întrebat de câțiva prieteni dacă nu vine la un joc de „rugger” (de rugby), la care acesta a răspuns că preferă să joace „soccer”. Indiferent dacă aceste fapte s-au întâmplat sau nu, din acel moment termenul s-a răspândit rapid. Inițial rugby-ul și soccerul erau ambele jocuri de fotbal pentru gentlemenii din înalta societate britanică. Treptat, aceste două forme de fotbal s-au răspândit în păturile de jos ale societății, mai ales soccerul, deoarece rugby-ul nu prea a prins la clasele inferioare. Aceasta a dus la schimbarea numelui de soccer în fotbal, lucru care s-a întâmplat în 1881, la 18 ani după constituirea Asociației de Fotbal ce grupa și fotbalul și rugby-ul. Jocul s-a răspândit treptat în întreaga lume sub numele popular de fotbal, folosit de clasele de jos ale societății, și nu cel de soccer, folosit de elită. Problema era, însă, că multe alte țări ale lumii, precum SUA, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Irlanda și Africa de Sud aveau deja sporturi populare numite fotbal, așa încât denumirea de soccer a fost – și în unele dintre ele încă mai este – preferată din acest motiv. Despre fotbal și rugby, mai multe în numărul viitor.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
93 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...