sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTCOD ROȘU de ploi în județ. Populația avertizată prin Ro-Alert

COD ROȘU de ploi în județ. Populația avertizată prin Ro-Alert

În urma cu puțin timp, meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD ROŞU de vreme rea. Aceasta este valabilă pentru Șendriceni, Vârfu Câmpului, Dersca, Hilișeu-Horia, Pomârla, Mihăileni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna și Bucecea, până ora 17:30

Potrivit avertizării, se vor semnala grindină de dimensiuni medii și mari, vijelie, averse torențiale ce vor depăși 35…45 l/mp, frecvente descărcări electrice. „Populația a fost avertizată prin mesaj Ro Alert”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

După numai câteva minute, meteorologii au emis o noua avertizare nowcasting COD ROŞU până la ora 18:00. Aceasta este valabilă pentru Ungureni, Bălușeni, Răchiți, Gorbănești, Stăuceni, Unțeni, Nicșeni și Blândești.

Conform avertizării, se vor semnala averse torențiale ce vor depăși 40…45 l/mp – în zona avertizată. În ultima oră s-au acumulat cantități de apă de peste 40 l/mp, vijelie, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...