vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTTineri răniți într-un accident grav lângă Roșiori (video)

Tineri răniți într-un accident grav lângă Roșiori (video)

Un bărbat şi o femeie de aproximativ 20-25 de ani au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost victimele unui accident rutier grav.

Evenimentul s-a produs marți noapte pe DN29, în dreptul comunei Răchiți. Un autoturism Opel, care se deplasa spre Săveni, s-a dat de mai multe ori peste cap, aterizând pe cupolă. Incidentul s-a petrecut pe o porţiune de drum drept, în momentul în care şoferul a pierdut controlul volanului. Maşina a lovit câţiva arbuşti de pe marginea drumului, după care s-a rostogolit pe o distanţă de 30 de metri.

În mașină se aflau cei doi tineri, care au fost preluați de două ambulanțe și duși la spital. “Pacientul de sex masculin a fost preluat în comă din cauza traumatismelor suferite. Pacienta prezenta un traumatism cranian și un traumatism de coloană cervicală”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apa și spumă.

Din câte se pare, şoferul era sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind în comă.

Împactul a fost atât de puternic, încât bucăţi de maşină s-au împrăştiat pe zeci de metri. O roată a maşinii a ajuns la aproape zece metri distanţă, după ce s-a rupt.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...