vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTFederovici, aleasă vicepreședinte național al PSD și în echipa Ciolacu-Stănescu

Federovici, aleasă vicepreședinte național al PSD și în echipa Ciolacu-Stănescu

Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a fost aleasă vicepreședinte național în echipa lui Marcel Ciolacu, devenit noul președinte al social-democraților la primul congres online. Pe lângă cei doi, din echipa de conducere mai fac parte prim-vicepreședinții Gabriela Firea și Sorin Grindeanu, iar secretar general va fi Paul Stănescu. Vicepreședinți au fost aleși Mihai Tudose, Olguța Vasilescu, Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Daniel Băluță, Victor Negrescu, Decebal Făgădău, Ionuț Pucheanu, Dragoș Benea, Claudiu Manda, Titus Corlățean și Laurențiu Nistor.

De asemenea, după modificarea statutului, congresul l-a ales președinte al Consiliului Național al PSD pe Vasile Dâncu. Acesta va prezida şedinţele Consiliului şi va coordona activitatea departamentelor, forumurilor, ligilor, asociaţiilor constituite în cadrul partidului la nivel naţional. Președintele executiv al PSD Botoșani, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, va face parte din departamentul care se va ocupa de politicile sociale pe care partidul le va propune.

La congres au votat și 34 de social-democrați botoșăneni, care s-au adunat sâmbătă dimineață în două săli ale sediului organizației județene al PSD. Aceștia par a se fi aliniat în spatele președintelui interimar al partidului, Marcel Ciolacu, cel care a propus-o pe Doina Federovici în echipa sa de conducere.

Marcel Ciolacu a fost ales sâmbătă preşedinte al PSD cu 1.310 voturi. Contracandidatul său, Eugen Teodorovici, a avut 91 de voturi, potrivit anunţului făcut de Decebal Făgădău, preşedintele Comisiei de numărare a voturilor. „Marcel Ciolacu vă asigură de două lucruri, ca să fiu foarte bine înţeles şi auzit de la Bucureşti până la Vaslui. Marcel Ciolacu când se trezeşte dimineaţa se în oglindă şi vede foarte bine şi cât este de înalt şi cât este de mare. Am dus aproape nouă luni de zile, împreună cu Paul Stănescu tot echilibrul în acest partid. Nu m-am grăbit nici eu, nici Paul Stănescu să facem alegeri hazardate sau să încropim echipe pe genunchi, doar de dragul de a fi aleşi… Mă simt împlinit în visul meu şi al domnului Stănescu că am reuşit astăzi să facem cea mai performantă echipă în acest moment în PSD”, a declarat Ciolacu, recunoscând că „toţi suntem trecători”. „Cu toţii suntem de înlocuit. Nu este nicio problemă, este în firea lucrurilor. S-ar putea pe viitor mulţi oameni din această echipă să fim competitor în interiorul PSD. Nu e un lucru rău. E dimpotrivă un lucru normal”, a spus Ciolacu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...