Zeci de pesediști botoșăneni își aleg șeful. Doina Federovici propusă vicepreședinte

0

34 de social-democrați botoșăneni s-au adunat în două săli ale sediului organizației județene al PSD pentru a participa la lucrările Congresului extraordinar. La evenimentul organizat online în 39 de centre de vot teritoriale participă peste 1.500 de delegaţi.
Votul va fi secret, cu buletine, procesele verbale urmând a fi transmise la centru. Centrele teritoriale, dintre care unul la Palatul Parlamentului, vor fi dotate cu aparatură audio-video pentru transmiterea live a congresului, iar toţi participanţii vor avea acces pe ecrane la imaginile din celelalte centre.

La conducerea PSD candidează Marcel Ciolacu şi Eugen Teodorovici

La conducerea PSD candidează actualul lider interimar al partidului, Marcel Ciolacu, şi senatorul Eugen Teodorovici – singurul parlamentar social-democrat care n-a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Organizația județeană Botoșani pare a se fi aliniat în spatele președintelui interimar al partidului, Marcel Ciolacu, care a propus-o pe Doina Federovici în echipa sa de conducere pe postul de vicepreședinte al partidului. De altfel, la începutul lucrărilor, Doina Federovici a apărut alături de Ciolacu, Lia Olguța Vasilescu și Grabriela Firea.

De dimineață s-au adoptat modificări şi completările la statut. Printre acestea este și una prin care preşedintele Consiliului Naţional al PSD este ales de congres în componenţa echipei de conducere propuse în cadrul unei moţiuni. La această funcție va candida Vasile Dîncu.

Preşedintele Consiliului Naţional va prezida şedinţele Consiliului şi va coordona activitatea departamentelor, forumurilor, ligilor, asociaţiilor constituite în cadrul partidului la nivel naţional. Președintele executiv al PSD Botoșani, fostul ministru Marius Budăi, va face parte din departamentul care se va ocupa de politicile sociale pe care partidul le va propune.

Potrivit programului transmis de către PSD, la eveniment vor susţine discursuri Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Lia Olguţa Vasilescu, Radu Moldovan, Decebal Făgădău, Gabriel Zetea, Dumitru Buzatu, Daniel Băluţă, Dragoş Benea, Victor Negrescu, Vasile Dîncu şi Sorin Grindeanu.

Pe lista vorbitorilor nu figurează însă Eugen Teodorovici, singurul contracandidat al lui Marcel Ciolacu la şefia PSD.

De la 13:05 până la 14:00 se va desfăşura votul secret pentru alegerea conducerii naţionale a PSD, conform sursei citate. Procesul verbal cu echipa câțigătoare va fi citit, de la ora 14:00 de către preşedintele Comisiei de numărare a voturilor Decebal Făgădău, iar la 14:05 va fi susţinut un discurs de către preşedintele ales al PSD.

+3 -4
se încarcă...