marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTBărbat ucis în bătaie cu o rangă

Bărbat ucis în bătaie cu o rangă

Scene șocante au avut loc, în noaptea de duminică spre luni, într-o comună din județul Botoșani.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Știubieni, a avut parte de un sfârșit cumplit după o altercație cu un consătean de 22 de ani.

Cei doi au avut un conflict pe o terasă din localitate. Bărbatul de 22 de ani l-a agresat pe cel mai în vârstă pentru că acesta îi ceruse un foc.
Rănit în orgoliu, cel bătut a mers acasă, a luat o rangă din metal și s-a întors, cu gândul să își facă dreptate.
Doar că în altercație, bărbatul mai tânăr i-a luat ranga agresorului și a început să îl lovească cu ea fără milă în zona capului.

Ulterior, acesta și-a abandonat victima într-un șanț de pe marginea drumului și a plecat acasă. Bărbatul a fost găsită într-o baltă de sânge, fără suflare de către alți săteni. Oamenii au apelat 112, la fața locului ajungând mai multe echipaje de poliție și ambulanțe.

Din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul. Agresorul a fost internat în spital, având și el o serie de traumatisme.
Cazul a intrat în atenția procurorilor botoșăneni, tânărul de 22 de ani fiind cercetat pentru omor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
10 °
9.4 °
70 %
1.3kmh
48 %
mar
13 °
mie
16 °
J
19 °
vin
11 °
S
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...