joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTPachete gratuite oferite de Primărie persoanelor vulnerabile

Pachete gratuite oferite de Primărie persoanelor vulnerabile

Primăria Municipiului Botoşani a anunțat că, începând de astăzi, 26 august a.c., se reia activitatea de distribuire a produselor alimentare si a produselor de igienă, către persoanele vulnerabile. Beneficiarii vor fi persoanele cu handicap grav și accentuat, copii și adulți, care nu au mai ridicat anul acesta aceste produse. „Produsele pot fi ridicate de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora între orele 9,00-15,30 (vineri 9,00-13,00) de la Incubatorul de afaceri, spaţiul U1A1 din Calea Naţională nr. 144, în baza actelor de identitate și a certificatului de încadrare în grad de handicap (copii și originale), care trebuie să fie valabile la data ridicării produselor”, se arată într-un comunicat emis de Primăria municipiului Botoșani.

Produsele sunt oferite gratuit, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 din fondul de ajutor european, derulat cu sprijinul Guvernului României. Pachetele sunt oferite în cutii de carton, pe două categorii de produse. O parte sunt alimente și vor conține făină albă de grâu (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (800 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), orez (4 kg), 5 conserve din carne de vită a câte 300 g, 3 conserve din carne de porc a câte 900 g, 5 conserve pate de ficat de porc a câte 200 g, 2 borcane de compot de fructe a câte 720 ml, 1 borcan de gem de fructe (360 g) și 1 borcan de gem de fructe dietetic (360 g), prețul fiecărui pachet cu alimente fiind de 149,50 lei, cu TVA și transport inclus. În schimb, pachetele de igienă conțin 5 periuțe de dinți, 300 mililitri de pastă de dinți, 500 mililitri de săpun lichid, 800 mililitri de șampon pentru copii, 500 mililitri de șampon pentru adulți, 1.800 grame de detergent de rufe albe și 900 grame de detergent de rufe colorate.

Per total, pachetele cântăresc circa 30 de kilograme pentru fiecare persoană.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...