vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTPSD și-a retras reprezentantul din BEJ

PSD și-a retras reprezentantul din BEJ

PSD și-a retras reprezentantul pe care îl avea în Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ).

Pe adresa BECJ, cu puțin timp înainte ca toate candidaturile să devină definitive, PSD a trimis o solicitare de înlocuire a lui Mihnea Ateșoaie cu Ana-Maria Coclici. Solicitarea a fost trimisă mai departe către Biroul Electoral Central (BEC), care va lua act de modificarea survenită la nivelul județului Botoșani.

Mihnea Ateșoaie este soțul Alexandrei Huțu, secretarul executiv al organizației județene a PSD și mâna dreaptă în partid a senatorului Doina Federovici, care se află pe lista de consilieri județeni propusă de către social-democrați în alegeri. În această situație, cei doi erau incompatibili, așa că s-a recurs la retragerea lui Mihnea Ateșoaie din BECJ.

„Am solicitat BECJ înlocuirea colegului nostru”

Doina Federovici, președinta PSD Botoșani, susține că Ana-Maria Coclici era de fapt cea desemnată iniţial să facă parte din din BECJ, dar că această a fost programată la o intervenție chirurgicală în perioada de constituire a Biroului motiv pentru care a fost înlocuită temporar cu Mihnea Ateșoaie care avea experiența rundelor de alegeri trecute. „Dat fiind faptul că pe 24 august au rămas definitive candidaturile, am solicitat BECJ înlocuirea colegului nostru, întrucât soția sa este candidat pe lista de consilieri județeni. În această speță înlocuirea se realizează cu aprobarea Biroului Electoral Central. De altfel, noi am solicitat prin adresă oficială înregistrată la BEC cu nr.204/06.08.2020, clarificări cu privire la incompatibilități, iar în urma solicitării noastre acesta a emis Hotărârea nr.9/07.08.2020, cu aplicabilitate în întreaga țară”, a declarat Doina Federovici, președinte PSD Botoșani.

Alexandra Huțu este pe poziția a cincea a listei de consilieri județeni propusă de PSD, dar dacă ținem cont de faptul că primii trei sunt parlamentari, care au rolul de „locomotive”, aceasta alături de Dorin Birta, actualul vicepreședinte al CJ, sunt principalii candidați ai partidului. De altfel, ei sunt și propunerile PSD pentru posturile de vicepreședinte în viitorul mandat, iar dacă vor ajunge în opoziție, unul dintre ei va conduce grupul de consilieri județeni PSD.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...