sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTVal de dispariții după starea de urgență

Val de dispariții după starea de urgență

♦ După ridicarea restricțiilor din starea de urgență, polițiștii botoșăneni au primit zeci de solicitări pentru căutarea unor persoane dispărute

Restricțiile de circulație, dar și izolarea din perioada stării de urgență, au amplificat conflictele existente în unele familii, dar au schimbat și modul de reacție a unor oameni. În încercarea de a scăpa de presiunea psihică, unii botoșăneni și-au părăsit pur și simplu locuințele și au ajuns să fie căutați cu poliția, după ce rudele au reclamat dispariția lor de la domiciliu. În noaptea de 19 spre 20 aprilie a.c., o botoșăneanca de 25 de ani, încercând să găsească o soluție pentru atmosfera tensionată din familie, a ales să părăsească căminul conjugal, încălcând și restricțiile de circulație instituite prin intermediul ordonanțelor militare. Soțul a încercat să o contacteze, după care a sunat la 112 și a alertat poliția, declarând-o dispărută. Polițiștii au găsit-o a doua zi, pe o stradă din municipiul Botoșani, iar tânăra a recunoscut că plecarea de la domiciliu a fost determinate de neînțelegerile cu soțul.

Aceste cazuri s-au înmulțit imediat după ridicarea stării de urgență, când polițiștii au primit zeci de solicitări din partea botoșănenilor care cereau ajutor în găsirea unor rude. Astfel, potrivit unei situații întocmite de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), numai în intervalul 15 mai – 13 august a.c., au fost înregistrate 106 așa-zise dispariții de persoane, ceea ce înseamnă o medie de cel puțin un caz în fiecare zi. „Numărul sesizărilor înregistrate la nivelul IPJ Botoșani, cu privire la dispariția unor persoane din județ, în perioada 1 ianuarie – 13 august 2020, a fost de 219, față de 194 câte au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. Iar dacă sunt scoase din calcul cele două luni de stare de urgență, din intervalul martie – mai a.c., când au existat interdicții în ceea ce privește părăsirea nejustificată a domiciliului și interdicții privind deplasarea persoanelor în alte localități fără un motiv întemeiat, fenomenul „disparițiilor” a crescut față de anul trecut.

Ce ar trebui să dea de gândit este faptul că aproape în jumătate dintre aceste cazuri a fost vorba de copii. Astfel, din cele 106 dispariții înregistrate în intervalul mai – august a.c., în 54 de situații au fost implicați minori, în care procedurile de căutare necesită operațiuni ample, proceduri stricte, dar și forțe numeroase. Cert este că, după toate aceste alerte, polițiștii au reușit să-i găsească pe 214 botoșăneni, din cei 219 dați dispăruți de la începutul anului. „În cele mai multe cazuri a fost vorba de plecări voluntare de la domiciliu sau din centre de plasament, sub diverse motive. În ceea ce privește persoanele vârstnice, problemele medicale au fost motivele pentru care acestea nu au reușit să revină la domiciliu”, a explicat Delia Nenișcu. Că unele „dispariții” au fost de fapt plecări voluntare la ambiție o dovedește un caz care a avut-o drept protagonistă principală pe o adolescentă de Dorohoi. În vârstă de 16 ani, Denisa Dumitrița Pădurariu a plecat de la domiciliu în ziua de 17 iulie a.c., iar la scurt timp membrii familiei au apelat la ajutorul polițiștilor, care au declanșat procedurile de căutare, fiind solicitat inclusiv sprijinul populației. Pentru că nu se mai știa nimic despre ea, în acțiunile de căutare au fost angrenați zeci de polițiști. Adolescenta a fost găsită după aproape trei săptămâni, în luna august, într-o gară din județul Suceava, în tot acest interval ea fiind în compania unui tânăr cu care a vrut să petreacă câteva zile. Și nu este singurul caz. O fată de 14 ani, din municipiul Botoșani, a fost căutată de două ori cu poliția, în lunile mai și iunie, tot după plecări voluntare, minora preferând să hoinărească pe străzi.

Cert este că, indiferent de împrejurările în care au loc disparițiile sau plecările voluntare de la domiciliu, polițiștii trebuie să declanșeze căutările și nu trebuie să excludă nicio ipoteză din scenariile luate în calcul. O dovedește cazul unei femei din comuna Cotu Miculinți, cu afecțiuni psihice, care a fost luată cu forța de pe drum, pe 26 iunie a.c., de un bărbat cu antecedente penale, care a legat-o, a agresat-o și violat-o timp de trei zile. Femeia plecase singură de acasă, dar a fost acostată pe drum. Când au văzut că aceasta întârzie, rudele femeii au anunțat poliția. A urmat o anchetă și operațiuni de căutare, însă victima s-a întors în familie abia pe 29 iunie, când a reușit să scape din mâinile violatorului. De altfel, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, în evidențele Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriți, figurează 24 de cazuri cu botoșăneni dispăruți mai vechi de un an. Este drept, printre cei căutați figurează și persoane plecate la muncă în străinătate, despre care nu se mai știe nimic de ani buni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...