spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTExpoziție de artă fotografică sub semnul creației eminesciene

Expoziție de artă fotografică sub semnul creației eminesciene

Cea de a cincea ediție a taberei de artă fotografică intitulată „Căutându-l pe Eminescu”, va avea loc anul acesta doar on-line, din cauza pandemiei de coronavirus. Expoziția on-line, montajul video cu imagini din timpul desfășurării evenimentelor și albume foto, realizate de Memorialul Ipotești, vor fi disponibile începând cu data de 1 septembrie 2020 pe site-ul Memorialului. Fotografi din Iași, Bacău, Suceava, București, Ploiești, Botoșani își vor expune, în cadrul acestei ediții, fotografiile făcute în locuri în care cred că l-au găsit pe Eminescu.

„Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din „Curierul de Iași”, „Timpul” sau „Fântâna Blanduziei”, îl poți căuta în documentele de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii și picturi. Îl poți căuta mergând pe urmele lui și încercând doar să-i ghicești pașii prin Ipotești și împrejurimi, în Botoșani, Cernăuți, Blaj, Sibiu, Iași, București, Viena, Berlin, Odessa, prin alte locuri pe unde se știe sau doar se presupune că a trecut. Peste ani, în virtutea legăturii pe care o avem cu textul lui, îi mai putem simți prezența și o mai putem transmite, prin fotografie, celor care vor să privească aceste locuri cu ochii altora”, a arătat Ala Sainenco, directorul Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.

Prima ediție a Taberei de artă fotografică intitulată „Căutându-l pe Eminescu” a fost organizată în 2016, în urma unui parteneriat între Memorialul Ipotești și Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani. Ulterior, aceasta a devenit o tradiție, tabăra fiind organizată anual. „Zeci de trasee, sute de fotografii, numeroase workshop-uri, ateliere, pe parcursul a patru ediții, au însemnat experiență și continuitate”, a dăugat Ala Sainenco.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...