spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTMoarte cumplită - bărbat strivit de un balot

Moarte cumplită – bărbat strivit de un balot

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Flondora, comuna Manoleasa, a sfârșit în urma unui accident cumplit. Acesta a fost strivit de un balot de furaje ce cântărea aproximativ o tonă.

S-a întâmplat luni după-amiază, în localitatea Stânca, din orașul Ștefănești. Bărbatul lucra la o fermă din apropierea satului, la încărcarea unor baloți de lucernă. La un moment dat, unul dintre aceștia a fost scăpat de macara peste muncitor.

Inițial, în urma unui apel la 112, a fost direcționat un echipaj al SMURD. Ulterior a fost dirijiat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță de la Trușești.

Cadrele medicale l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator şi nu au mai putut decât să constate decesul. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu asistent, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. Leziunile au fost incompatibile cu viaţa”, a precizat medicul Eduard Gurău, coordonator în cadrul dispeceratului unic SJA-ISU.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, fiind demarate cercetări pentru ucidere din culpă. Oamenii legii urmează să stabilească exact cauzele producerii evenimentului. Nu se cunoaște încă dacă botoșăneanul era angajat al fermei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...