spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTO nouă agresiune sexuală, după un plan diabolic

O nouă agresiune sexuală, după un plan diabolic

Un nou caz revoltător a avut loc în județul Botoșani, la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani din comuna Todireni, a intrat în casa unei femei și a încercat să o violeze. Agresiunea a avut loc în noaptea de 28 spre 29 august a.c., când tânărul a pus la cale un plan diabolic. Acesta a mers la locuința femeii şi a întrerupt alimentarea cu energie electrică prin decuplarea de la stâlpul de electricitate. În momentul în care femeia de 37 de ani a ieșit din casă pentru a vedea ce se întâmplă, individul s-a strecurat în interior.

Ulterior, când proprietara a intrat în locuință, individul a atacat-o și, prin întrebuințarea de violențe, a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta. Acesta a renunțat, însă, la intenții din cauza strigătelor de ajutor ale victimei.

Tânărul de 22 de ani a părăsit locul faptei, fiind depistat în aceeași noapte de către polițiști, pe raza localității de domiciliu. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Hlipiceni. Aceştia au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele tânărului, acesta fiind cercetat pentru violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și tentativă de viol. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani. În cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Agresiunea vine la numai câteva zile după ce doi frați din comuna Nicșeni au intrat peste o tânără în casă și au violat-o, iar la final i-au furat banii și telefoanele mobile.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...