spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCopil muşcat de cap de câinele familiei

Copil muşcat de cap de câinele familiei

Un copil de un an jumătate a ajuns la spital după ce a fost atacat de câinele familiei. Fetiţa, din Săveni, se afla, ieri la amiază, în curtea casei şi se juca cu patrupedul. La un moment dat, însă, părinţii au fost alertaţi de ţipetele acesteia. În momentul în care au ieşit în curte, micuţa era plină de sânge pe faţă, după ce fusese muşcată de câine.

Animalul nu era agresiv ulterior, semn că totul este posibil să se fi întâmplat din joacă, sau copilul să fi provocat animalul. Micuţa a fost transportată de părinţi, cu o maşină personală, la Spitalul din Săveni, unde a fost tratată de personalul medical. Ulterior, cadrele medicale au solicitat transferul acesteia la Botoşani, din cauza rănilor profunde. „Micuţa prezenta o plagă muşcată, profundă, în zona frontală, deasupra ochilor. Colţii câinelui puteau provoca leziuni oculare grave”, a precizat un ambulanţier din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Peste 100 de botoşăneni au căzut victime animalelor din gospodărie, sau celor fără stăpân, ajungând la Urgenţe cu plăgi muşcate. Cele mai multe victime le-au făcut câinii. Astfel, din totalul de 110 pacienţi, nu mai puţin de 74 de au fost atacaţi de câini. „Muşcătura de câine sau pisică poate fi destul de periculoasă, mai ales dacă animalul prezintă rabie. Din acest motiv este recomandat ca toate persoanele muşcate de animale să se prezinte în serviciul UPU. Se face prelucrarea plăgii şi pentru vaccinarea antitetanos”, a declarat un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...