spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLinii Telverde pentru transmiterea de informaţii legate de începerea  noului an școlar

Linii Telverde pentru transmiterea de informaţii legate de începerea  noului an școlar

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au anunţat că Ministerul Educației și Cercetării facilitează accesul rapid la informații  tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în  anul școlar 2020-2021.

Prima linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ. A doua linie Telverde – 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță pentru accesarea fondurilor europene prevăzute prin ordonanţa privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020 – 2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2.

Această ordonanță  reglementează:   

  1. Modalitatea de sprijinire a tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziția de tablete, pentru uz școlar, cu acces la internet, precum și pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line;
  2. Achiziția de echipamente de protecție medicală, dezinfectanți și containere sanitare mobile, achiziții decontate prin fonduri europene.

Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

Totodată, reamintim că Ministerul Educației și Cercetării a lansat recent și portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de  informare directă pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public. Pe acest  site sunt agregate toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același areal tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ana Maria Loghin, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...