vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BT7.005 de candidați la alegerile locale

7.005 de candidați la alegerile locale

♦ În alegerile locale de peste trei săptămâni s-au înscris în cursă 7.005 competitori, dar unii dintre ei se regăsesc și pe listele de consilieri județeni și pe cele de consilieri locali, dar și la lupta pentru șefia Consiliului Județean sau a primăriilor.
♦ Postul cel mai râvnit este cel de primar al municipiului Botoșani, dar și concurența pentru un post de consilier județean este una acerbă.
♦ La polul opus sunt comune sau chiar orașe în care lupta electorală se dă între doi sau trei competitori.

Cu mai bine de o săptămână întârziere și la câteva ore după ce „Monitorul” a scris că la actualele alegeri locale sunt ținuți la secret, pe site-ul destinat alegerilor locale au apărut și candidații: e drept că avem parte doar de numele lor, locul și funcția pentru care candidează, sar tot e mai mult decât nimic.

Astfel se poate observa că în alegerile locale de peste trei săptămâni s-au înscris în cursă 7.005 competitori, dar unii dintre ei se regăsesc și pe listele de consilieri județeni și pe cele de consilieri locali, dar și la lupta pentru șefia Consiliului Județean (CJ) sau a primăriilor.

Postul de primar de Botoșani, cel mai râvnit

Pentru cele 78 de posturi de primari, 375 de persoane, rezultând astfel o concurență medie la nivelul județului de aproape cinci candidați pe loc, mai exact 4,8. Doar că această concurență nu este uniform distribuită, având în județ unități administrativ teritoriale unde numărul candidaților este mai ridicat, precum municipiile Botoșani și Dorohoi, cu 13, respectiv nouă, dar și comune cu doi sau trei candidați. Interesant este că în două orașe, respectiv Săveni și Ștefănești s-au înscris în cursa electorală doar trei candidați, în timp ce la Bucecea s-au înscris cinci, la Darabani șase și la Flămânzi șapte candidați. Sunt și comune în care postul de primar este vizat de mulți candidați, semn numărul nemulțumiților de guvernarea locală din ultimii patru ani este destul de mare sau că partidele consideră că primarii în funcție pot fi învinși. Este vorba de comunele Avrămeni, Bălușeni, Corni, Gorbănești, Lozna, Sulița, Unțeni, Văculești sau Vlădeni.

Luptă în doi în șase comune

La polul opus sunt comunele în care se înregistrează doar doi candidați, de regulă primarul în funcție și oponentul său de la PSD sau PNL. Este cazul comunelor Cordăreni, Dersca, Ibănești, Mihălășeni, Mitoc sau Prăjeni. De asemenea, sunt 13 comune, adică mai bine de 18% din totalul acestora, în care numărul candidaților este de doar trei. La nivelul județului într-un sfert din unitățile administrativ-teritoriale lupta se va da între doi sau trei candidați la funcția de primar, ceea ce va ușura mult alegerea pe care trebuie să o facă electoratul.

PNL – 77 de candiați, PSD – 76 la 78 de UAT-uti

PNL are cei mai mulți candidați de primar, 77 în 78 de unități administrativ-teritoriale, în timp ce PSD are candidați la 76 de primării.

Ambele partide nu au candidați la Suhărău, unde primarul Marcel Chelariu a apărut ca susținând atât candidatura Doinei Federovici, cât și cea a lui Costel Șoptică la președinția CJ. De altfel, doar Pro România a mai înscris un candidat în cursa electorală, în timp ce al treilea candidat este un independent.

PSD nu are candidat nici în comuna Concești, unde îl susține pe primarul în funcție, independentul Costel Nazare, fratele lui Gheorghe Nazare, consilier județean PSD și actualmente candidat la aceeași funcție din partea ALDE.

Al treilea partid ca număr de candidați la posturile de primari este ALDE cu 54 de persoane, la care se adaugă o candidatură în alianță cu Dreapta Liberală, la Bălușeni. Pro România, partidul lui Victor Ponta, are în județ candidați la 46 de primării, iar PMP-ul lui Băsescu la 44. Alianța USR+PLUS are 23 de candidați la primării, în timp ce PLUS merge singur în alegerile pentru funcția de primar al comunei Lozna.

Independenți și minoritari

13 independenți vizează fotoliul de primar. Cei mai mulți independenți, câte doi, s-au înscris în cursele electorale din Botoșani și Suharău. Dreapta Liberală are 10 candidați.

În județ avem parte și de candidaturi din partea unor partide mici, exotice chiar. Este vorba de ADER – trei candidați, Partidul Verde – trei candidați, PPU – doi candidați, Alianța Împreună pentru Botoșani (Partidul Verde -PNȚCD) – doi candidați sau Alianța pentru Uniunea Românilor – un candidat.

În cursă se regăsesc și candidați ai unor vechi partide, care par acum desprinse din cărțile de istorie, PRM – nouă candidați sau PER – cinci candidați.

Și minoritățile vor să conducă localitățile în care-și duc traiul. Pe 27 septembrie, pe buletinele de vot la primari se regăsesc și șase reprezentanți ai acestora, trei ai minorității ucrainene (Mihălășeni, Cândești și Avrămeni) și trei ai minorității rome, doi la Botoșani (un independent și un reprezentant al Partidului Phraline al Romilor) și unul la Coșula (Partida Romilor „Pro-Europa”).

Județul va avea 1.010 consilieri locali

În județul Botoșani, în viitorii patru ani vom avea 1.010 consilieri locali, cu șase mai mult decât în actualul mandat, datorită creșterii numărului de locuitori, în special ucraineni și moldoveni care au obținut cetățenia română. Patru comune vor avea cu câte doi consilieri mai mult, iar una cu doi mai puțin începând din noul mandat. Comunele care vor avea cu doi consilieri mai mult sunt: Vârfu Câmpului, Coțușca, Ripiceni și Drăgușeni, în timp ce comuna Bălușeni va avea cu doi mai puțin.

În cursa pentru un post de consilier comunal, orășenesc sau municipal s-au înscris 6.252 de candidați, adică vorbim de o concurență medie de peste 6,2 pe loc. Cei mai mulți candidați au marile partide politice, PSD – 1.290 și PNL – 1.284, adică fiecare dintre cele două partide dau câte 20% din candidați. Pe locurile următoare se situează, ALDE cu 968 de candidați proprii la care se adaugă unul de pe lista electorală a alianței cu Dreapta-Liberală de la Bălușeni. Pro România are 863 de candidați la consiliile locale, iar PMP are 835. Alianța USR+PLUS are 231 de candidați, la care se adaugă nouă candidați PLUS și 14 USR de la CL Lozna, unde cele două partide candidează pe liste separate.

De asemenea, în cursa electorală au intrat și 22 de candidați independenți. Cei mai mulți candidați independenți pentru un post de consilier sunt la Botoșani și Hudești, câte trei, în timp ce la Dorohoi și Todireni s-au înscris în cursa electorală câte doi independenți. La alte 12 consilii locale intră în cursă câte un candidat independent.

Concurență mare pe posturile de consilieri județeni

Concurența pe un post de consilier județean este cea mai mare.

În lupta electorală sunt înscriși 369 de candidați pe cele 32 de locuri, adică vorbim de o concurență de peste 11,5 pe loc. Au fost depuse liste complete de candidați, 40, de către cinci partide și două alianțe. PRM are doar 39 de candidați, după ce unul s-a retras până a rămâne candidaturile definitive, dar în perioada în care partidul nu mai putea să-l în locuiască. Se remarcă singura candidatura independentă a Cristinei Bălăucă, mama multiplului olimpic internațional, Ștefan Bălăucă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...