spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPregătiri pentru deschiderea noului an şcolar - În unele unităţi elevii vor...

Pregătiri pentru deschiderea noului an şcolar – În unele unităţi elevii vor veni prin rotaţie la şcoală

Mai sunt doar câteva zile până când elevii vor începe un nou an şcolar, însă la această dată există încă multe probleme nerezolvate. Scenariile pentru desfăşurarea noul an şcolar presupun reluarea cursurilor în regim normal, în sălile de clasă, adoptarea unui sistem hibrid care să îmbine cursurile clasice cu cele online sau continuarea învăţământului la distanţă. Elevii şi cadrele didactice din şcolile botoşănene vor afla modalitatea de lucru abia pe 10 septembrie.

Până pe 7 septembrie, Direcţia de Sănătate Publică va transmite situaţia pe fiecare Unitate Administrativ Teritorială în parte vizând evoluţia epidemiologică, după care, în perioada 7 – 9 septembrie, unităţile  de învăţământ vor transmite către Inspectoratul Şcolar Judeţean ce scenariu vor aplica. Pe 10 septembrie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va aproba scenariul pentru fiecare unitate de învăţământ din judeţ, cu avizul DSP şi IŞJ.

În urmă cu câteva săptămâni, reprezentanţii IŞJ au anunţat că 28 de unități de învățământ întâmpină dificultăți în reluarea activităţii clasice în şcoli. Din lipsă de spaţiu, dar şi de personal, conducerile unor unităţi, în special cele cu un număr mare de elevi, iau în calcul aplicarea metodei hibrid, respectiv venirea prin rotaţie a elevilor la şcoală.

Metoda hibrid decisă la Colegiul „Mihai Eminescu”

Cristina Chiriac, directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, a declarat ieri că la nivelul unităţii s-a stabilit o procedură care include toate măsurile care trebuie luate, în funcţie de spaţiile şcolare, resursele umane şi financiare ale colegiului. Pe 3 septembrie, a fost organizată o şedinţă cu reprezentanţii comitetelor de părinţi, care au fost consultaţi în privinţa deschiderii noului an şcolar.

Am decis să aplicăm metoda hibrid. 50% dintre elevii din fiecare clasă vor veni la şcoală, iar ceilalţi vor urmări lecţiile online, după care se va face rotaţia. Eu mă gândisem să facem această rotaţie la o săptămână, însă părinţii au propus ca aceasta să aibă loc la două săptămâni. Mai mult, părinţii au propus şi alte amenajări la nivel de clasă”, a precizat Cristina Chiriac. Un aspect asupra căruia s-au pus de acord părinţii a fost achiziţionarea de lămpi cu raze ultraviolete pentru sterilizarea aerului din clase.

Potrivit oficialului, colegiul nu dispune de spaţiu suficient pentru ca toţi elevii să vină la şcoală în acelaşi timp. Mai mult, în multe clase sunt bănci duble, fixate în pardoseală. În colegiu învaţă 1.157 de elevi, clasele V- XII, o sală de clasă având, în medie, 50 de metri pătraţi.

În aceste zile se lucrează pe partea de îmbunătăţire a condiţiilor tehnice de transmitere a orelor online. „Zilele acestea mai facem îmbunătăţiri, care să asigure rapiditatea conexiunii pentru cele 40 de clase, câte avem. În cazul în care conexiunea nu poate fi realizată, lecţia poate fi înregistrată şi trimisă ulterior elevilor. Cadrele didactice şi-au achiziţionat microfoane de tip lavalieră pe care le vor folosi în timpul orelor”, a explicat Cristina Chiriac.

Sprijin aşteptat de la autorităţi în privinţa măştilor

Colegiul dispune de o rezervă de măşti de protecţie, însă se estimează că vor fi primite cantităţi suplimentare de la municipalitate. „Noi avem mai avem o rezervă de măşti pentru două – trei săptămâni. Trebuie să avem o rezervă pentru copii care îşi uită masca acasă, sau nu o pot folosi din cauză că i s-a desprins elasticul. Este evident că trebuie să avem o rezervă pentru asemenea situaţii, că doar nu o să-i trimitem pe copii acasă”, a mai spus directorul Colegiului „Mihai Eminescu”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...