marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTGreșeli plătite cu libertatea. Botoșănean de 22 de ani încarcerat

Greșeli plătite cu libertatea. Botoșănean de 22 de ani încarcerat

Un tânăr de 22 de ani, din județul Botoșani, care s-a dat în stambă la Timișoara, a fost încarcerat la Iași. Botoșăneanul a fost prins conducând fără permis. Acesta a fost condamnat pe 7 august a.c., de Judecătoria Timișoara, la un an de închisoare cu executare. După pronunțarea sentinței, tânărul nu a fost de găsit la domiciliu, iar polițiștii l-au dat în consemn. Marți, însă, pe 8 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău l-au reperat pe raza comunei Deleni (județul Iași), și l-au arestat. În baza mandatului de executare a pedepsei, tânărul a fost depus în Penitenciarul Iași, unde își va ispăși condamnarea.

Isprava care l-a trimis în spatele gratiilor a fost comisă în noaptea de 2 spre 3 decembrie 2017. Atunci tânărul a fost prins, pe un bulevard din Timișoara, la volanul unui Mercedes Vito. Tras pe dreapta de polițiști, el a recunoscut din start că nu are permis de conducere, dar a susținut că urmează cursurile unei școli de șofer. Cu toate acestea, el a fost trimis în judecată. În timpul procesului, botoșăneanul a mai făcut cu o greșeală – nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, fiind plecat la muncă în Anglia. Prin urmare, el a fost condamnat în lipsă la un an de detenție, sentința rămânând definitivă prin neapelare. Reîntors în țară între timp, tânărul, care a împlinit 22 de ani luna trecută, a fost ridicat și încarcerat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...